Facebook îţi va permite să te autentifici cu un stick USB

facebookkey
Foto:aolcdn.com

Cei de la Facebook au hotărât să îți oferă o parolă bună în cazul în care ții foarte mult la securitatea contului tău. Astfel, aceștia au anunțat că site-ul va susține autentificarea printr-un gadget, menționează Adevarul.ro.

Pe lângă autentificarea în doi paşi, aceasta e cea mai sigură măsură de securitate. Companii ca Dropbox sau Google au implementat-o deja, iar despre Facebook existau de ceva timp zvonuri. Dispozitivul este denumit „Facebook USB Key“ şi este oficial suportat ca o metodă de autentificare pe computere cu un port USB liber, indiferent de sistemul de operare. Astfel, în loc să foloseşti un cod primit prin SMS ca o măsură de securitate suplimentară, introduci stick-ul în computer şi eşti certificat că tu vei folosi contul.

Conexiunea dintre pagină, adică software, şi stick, adică hardware, se face instant, ceea ce ar trebui să reducă disconfortul de a folosi aşa ceva. Prin adopţia acestei tehnologii, reduci aproape la zero posibilitatea ca cineva necunoscut să intre pe profilul de Facebook.

Indiferent cât de priceput este un hacker, atacurile de tip phishing sau man-in-the-middle devin brusc inutile. Dacă nu era evident, măsura de securitate suplimentară detaliată mai sus este opţională şi nu te forţează nimeni să o foloseşti. Este construită pe standardul Universal 2nd Factor creat de FIDO Alliance, iar pentru achiziţia unui aşa stick poţi folosi Yubico.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente