Teatrul muzical-dramatic „Bogdan Petriceicu-Haşdeu” din Cahul va ajunge în şcolile din raioanele Leova, Taraclia, Cantemir, Cahul şi Cimişlia cu spectacolele: „Nunta lui Tândală”, „Un suflet pentru o păpuşă” şi „Cartierul Latin”, transmite IPN.
Luni, 30 ianuarie, teatrul merge în raionul Leova, la copiii din Cazancic (ora 11.00) şi la cei din Sărata Nouă (ora 14.30). Marţi teatrul va evolua în localitățile Aluatu (ora 12.00) şi Taraclia (ora 15.00). Miercuri picii din Haragâş (ora 10.00) şi Lărguţa (ora 13.30) raionul Cantemir vor avea parte de spectacole. Joi, pe 2 februarie, copiii din Ursoaia (ora 11.00) şi Pelinei (ora 14.00) din raionul Cahul vor urmări evoluţia actorilor, iar vineri cei din Hârtop (13.00) şi Cimişlia (ora 17.00).
Spectacolele desfăşurate în perioada 30 ianuarie – 3 februarie fac parte din proiectul „Caravana limbii române în Sudul Basarabiei” şi sunt organizate cu suportul Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” din subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Accesul la acestea este gratuit.
În anul 2016 trupa Teatrului muzical-dramatic „Bogdan Petriceicu-Haşdeu” din Cahul a susţinut în cadrul aceluiaşi proiect 15 spectacole de care s-au bucurat peste 4000 de spectatori, copii şi cadre didactice, se spune într-un comunicat de presă al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi”.