Serena Williams a câștigat pentru a 7-a oară finala turneului de tenis Australian Open de la Melbourne, învingând-o sâmbătă în două seturi, 6-4, 6-4, într-o oră și 23 de minute, pe sora sa Venus, acesta fiind al 23-lea turneu de Mare Șlem câștigat de Serena, care o va readuce pe americancă pe primul loc în ierarhia WTA, scrie Agerpres.
Această a 28-a confruntare dintre cele două surori (scorul a devenit 17-11 în favoarea Serenei) a reprezentat finala cea mai „vârstnică” a unui turneu de Mare Șlem din istorie, cele două jucătoare având, împreună, peste 71 de ani, în timp ce italiencele Flavia Penetta și Roberta Vinci „adunau doar” 66 de ani la US Open 2015. Totodată, Serena Williams a mărit scorul palmaresului direct cu Venus într-o finală de turneu, acum fiind 7-2. Ultima oară când cele două americance au disputat un meci decisiv pentru Marele Șlem a fost în 2009, la Wimbledon.
Meciul propriu-zis a debutat sub semnul unei anumite crispări, dată de miza deosebită și de dificultățile celor 2 săptămâni de concurs australian, primele 4 ghemuri fiind tot atâtea break-uri. Abia în jocul 5, Venus Williams a reușit să-și facă serviciul, conducând cu 3-2, dar în continuare a trădat-o în special al doilea serviciu (doar 20 la sută eficiență cu acest procedeu), cedând setul prim cu 6-4, după 41 de minute.
În schimb, setul doi a debutat normal, cu cele două jucătoare materializându-și avantajul serviciului, dar numai până în ghemul 7, când Serena a trecut la conducere cu 4-3, avantaj pe care l-a valorificat până la final, câștigând cu același scor, 6-4, practic în același timp 42 de minute.
Pentru acest succes excepțional, Serena Williams a obținut 3,7 milioane de dolari australieni și 2.000 de puncte WTA, cu care va urca din nou pe primul loc în ierarhia mondială, în timp ce Venus Williams, care a încasat un cec de 1,9 milioane de dolari australieni și 1.300 de puncte, va promova pe locul 11 în clasamentul WTA ce va fi dat publicității luni.