Membrele Asociației Femeilor Antreprenoare din Moldova și-au ales o nouă Președintă. Astfel, Otilia Drăguțanu a fost desemnată în funcția de Președintă asociației în cadrul Adunării Generale, prin obținerea a 30 de voturi din 52.
Pe 25 ianuarie 2017, în cadrul Adunării Generale, Asociația Femeilor Antreprenoare din Moldova (AFAM) și-a desemnat noul Consiliu de administrare și noua Președintă. Selectarea candidatelor s-a făcut conform procedurii de rigoare: lansarea concursului, desfășurarea campaniei interne și a culminat cu exercitarea votului transparent și democratic. Tot în cadrul adunării, au fost alese și membrele Consiliului de Administrare AFAM: Rodica Tătaru, Olga Melniciuc, Mila Mălairău, Doina Ursachi si Elena Meseaț.
În primul său discurs în calitate de Președintă AFAM, Otilia Drăguțanu a mulțumit ex-Președintei, Olga Melniciuc și Consiliului de Administrare AFAM pentru munca depusă în crearea și buna funcționare a Asociației până în acest moment.
„În toți acești ani am înțeles cât de important este pentru femeile antreprenoare să aibă acces la o platformă care să le permită un schimb de experiență și cunoștințe deschis și cât de important este să poată găsi la momentul potrivit persoana care să le ofere răspuns la întrebări nu doar din cărți, dar din viață. Pentru a putea aduce o valoare și mai mare membrelor Asociația are nevoie de o strategie vizionară, un plan de acțiuni clar și bine structurat” a declarat Otilia Drăguțanu.
Reamintim că „Asociația Femeilor Antreprenoare din Moldova – AFAM” a fost fondată în anul 2013 cu scopul de a încuraja și de a spori potențialul feminin în domeniul antreprenorial și managerial din Republica Moldova. Actualmente, AFAM înregistrează 80 de membre din peste 20 de sectoare de business din Moldova.