Dosarul depus de reprezentanții Clubului Bamboo din București pentru a obține autorizația de funcționare, în acest an, era incomplet, lipsind autorizația de construire recepționată, a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, viceprimarul Sectorului 2, Dan Cristian Popescu.
„În fiecare an se reautorizează, se obține autorizația de funcționare în baza unui set de acte. Depuseseră dosarul, dar incomplet. (…) În acest an au depus din nou dosarul, dar incomplet. Din fericire, se pare că aveau planul acesta de acțiune la incendiu, de evacuare, vizat de ISU. Am văzut că nu au fost victime. Probabil a contat și chestia aceasta. Dar nu aveau alte acte, cum ar fi autorizația de construire recepționată”, a precizat viceprimarul de sector.
În jurul orei 8 dimineața, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că incendiul de la clubul Bamboo nu se mai desfășoară, dar că mai există câteva puncte care mocnesc, asupra cărora pompierii intervin în continuare.
Reamintim că un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă dimineață, la clubul Bamboo din București. Clubul a ars în totalitate, clădirea fiind prăbușită în cea mai mare proporție.
38 de persoane au ajuns la spital în urma incendiului, dintre care 11 victime au fost depistate cu intoxicare și hipotermie până în prezent.
Cauzele incendiului nu au fost încă depistate, deși s-a vehiculat probabilitatea ca cineva să fi fumat în interior.