(video) AIESEC te invită la „Global Village” să cunoști diverse culturi ale lumii

Marin1

AIESEC în Chișinău te invită să-ți petreci ziua de 28 ianuarie, sâmbătă, într-o atmosferă neobișnuită alături de mai mulți tineri din diverse colțuri ale lumii. Astfel, începând cu ora 12.00, în cadrul Shopping MallDova se va organiza un târg, în cadrul căruia participanții vor prezenta cultura țărilor din care sunt originari.

Tinerii internaţionali, veniți din țări precum Turcia, China, Mexic, Tunisia, Tanzania, Japonia ș.a. își vor prezenta tradiţiile și obiceiurile ţării prin cântece și dansuri, delicii culinare, costumaţii, muzică și alte surprize pregătite de către aceștia.

În acest mod, toți oaspeții vor avea ocazia să admire pe îndelete fiecare prezentare, să guste din bucatele tradiționale ale altor popoare, dar și să participe la o tombolă în cadrul căreia cei mai norocoși participanți vor câștiga posibilitatea de a participa în cadrul programului Global Volunteer, organizat de rețeaua AIESEC din toată lumea.

În cadrul evenimentului va fi lansat oficial programul de stagii internaționale de voluntariat „Global Volunteer” primăvară-vară 2017. Acesta permite tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani să meargă în peste 50 de țări ale lumii, pentru o perioadă de 6-12 săptămâni, pentru a aduce un impact pozitiv în societate.

„Global Village” este un eveniment marca AIESEC, care se organizează anual în cele peste 126 de țări în care AIESEC este prezent și promovează toleranța, gândirea liberă și comunicarea interculturală.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente