(video) Care este poezia preferată a lui Igor Dodon scrisă de Mihai Eminescu

dodoncollage

La 15 ianuarie 2017, la ora 8.30, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, alături de consilierii săi, a trecut pe la bustul poetului Mihai Eminescu pentru a-i aduce un omagiu.

Întrebat care e poezia lui preferată scrisă de Mihai Eminescu, Igor Dodon a decis să recite două catrene din poezia „Criticilor mei”.

Iată întreaga poezie a lui Mihai Eminescu

Criticilor mei

Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.

E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ţi frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,

Ca şi flori în poarta vieţii
Bat la porţile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veştmintele vorbirii.

Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ţi viaţă,
Unde ai judecătorii,
Ne’nduraţii ochi de gheaţă?

Ah! atuncea ţi se pare
Că pe cap îţi cade cerul:
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?

Critici voi, cu flori deşerte,
Care roade n-aţi adus –
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.

Reamintim că ieri, 14 ianuarie, serviciul de presă al Președintelui a emis un comunicat în care spunea că azi vom comemora 127 de ani de la trecerea în neființă a lui Mihai Eminescu, iar cu această ocazie, Igor Dodon va depune flori la bustul poetului.

presa

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente