Decizie finală! Lucrătorii din educației vor ieși în stradă să protesteze

educatie_new

Consiliul General al Federației Sindicale a Educației și Științei (FSEȘ) s-a convocat joi, 12 ianuarie, în ședință, unde au decis asupra desfășurării, în perioada 17-20 ianuarie curent, a acțiunilor de protest, principalele revendicări fiind majorarea cu 50% a salariului de funcție al personalului didactic și științifico-didactic și egalarea salariului pentru categoria I de salarizare a Rețelei tarifare unice cu mărimea minimului de existență, începând cu 1 ianuarie 2017.

Alte cerințe ale sindicaliștilor țin de majorarea indemnizației unice acordate tinerilor specialiști din ramură la plasarea în câmpul muncii, reducerea normei didactice pentru tinerii specialiști la 75% pentru un salariu de funcție, în primii trei ani de activitate, recalcularea anuală și necondiționată a cuantumului pensiilor pentru pensionarii încadrați în câmpul muncii și majorarea cuantumului burselor de studii cu 20 la sută începând cu 1 ianuarie 2017.

Deși, în cadrul ședinței de ieri a Guvernului, premierul Pavel Filip a declarat că au fost găsite soluții la o bună parte din revendicările înaintate, sindicaliștii nu s-au lăsat convinși, menționând că acestea nu satisfac pe deplin cerințele lor.

Federația Sindicală a Educației și Științei din Republica Moldova are circa 120 mii membri de sindicat și este membru al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente