Primăria Chişinău informează că astăzi, 9 ianuarie 2017, circulația rutieră pe străzile municipiului Chișinău se desfășoară în condiții de iarnă. Transportul public circulă conform programului corespunzător unei zile de lucru, iar în această dimineață au ieșit la linie 300 de troleibuze și 106 autobuze.
În ultimele 24 de ore, drumarii au lucrat non stop, în 2 schimburi, pentru a curăța de zăpadă cât mai multe suprafețe de drum. Astfel, pe parcursul nopții s-a intervenit cu 46 de autospeciale, iar ziua – cu 64, drumarii ajungând cu deszăpezirea și în suburbii.
Precizăm că pe parcursul zilelor cu precipitații (6-8 ianuarie 2017) au fost utilizate 1200 tone de antiderapant (amestec de nisip cu sare) și 570 tone de sare. Regia Locativ-Comunală a lucrat ieri începând cu ora 07.00, pentru a interveni la curățarea drumurilor din intercartiere, a trotuarelor și a trecerilor de pietoni. De la începutul ninsorilor și până în prezent, Regia Locativă a împrăștiat 100 de tone de sare și 4 tone de antiderapant lichid.
Luni, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, șeful interimar de la „Exdrupo”, Ștefan Racu, a făcut apel către conducătorii auto, de a nu parca unitățile de transport pe carosabil, atunci când sunt avertismente de căderi abundente de precipitații. Totodată, agenții economici și cetățenii sunt rugați să nu arunce pe carosabil zăpada acumulată la marginea drumului, pentru a nu crea situații periculoase pentru participanții la trafic.
În context, viceprimarul Nistor Grozavu a solicitat implicarea preturilor de sector în vederea ajutorării serviciului de deszăpezire, vizavi de parcarea ilegală a unităților de transport pe carosabil. De asemenea, viceprimarul a cerut drumarilor să curețe de zăpadă și străzile secundare, acolo unde nu s-a reușit intervenția în zilele precedente.
Mai mult, Silviu Mușuc a chemat automobiliștii ca în zilele cu ninsori să lase mașinile acasă și să se deplaseze cu transportul public, pentru a facilita intervenția serviciilor de deszăpezire. În context, municipalitatea cheamă agenții economici și gestionarii de imobile să curețe zăpada din preajma clădirilor pe care le administrează.
În caz de înregistrare a situațiilor problematice în contextul actualelor condiții de circulație, cetățenii sunt chemați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel. (022) 22-22-67 sau (022) 22-26-04.