(video) O nouă teorie spune că Titanicul s-ar fi scufundat din cauza unui mare incendiu

titanic1
Foto:DocumentaryTube

Un film documentar aduce în discuție noi argumente care ar putea răsturna teoria conform căreia impactul cu un aisberg ar fi fost suficient pentru a pecetlui soarta celebrului transatlantic Titanic.

„Titanic: The New Evidence” a fost difuzat în Marea Britanie la postul Channel 4 în prima zi a acestui an, iar realizatorul materialului, Senan Molony, expert în acest subiect legat de scufundarea vasului Titanic, susține că o serie de noi fotografii indică faptul că în carena navei a avut loc un incendiu care ar fi jucat un rol mult mai important în scufundarea navei decât s-a crezut anterior, scrie AGERPRES.

Potrivit lui Molony, anumite pete negre de pe una din părțile navei, care pot fi văzute din fotografiile respective, realizate înainte de tragedie, ar susține această teorie că structura de rezistență a vasului ar fi fost afectată cu câteva săptămâni înainte de producerea coliziunii cu aisbergul.

Ipoteza lui Molony vine să întărească o teorie exprimată anterior de profesorul de inginerie Robert Essenhigh de la Ohio State University, care a declarat în 2004 că un incendiu care nu mai putea fi gestionat de la bordul navei i-ar fi determinat pe membrii echipajului navei să crească viteza de deplasare a navei chiar dacă se aflau într-o zonă cu sloiuri de gheață.

Dacă o anumită motivație a stat la baza creșterii vitezei de deplasare, înseamnă că a fost ceva foarte important — asemenea unui incendiu în depozitul de cărbuni al navei care trebuia ținut sub control și stins de îndată ce nava ajungea în port, relata Science Daily în noiembrie explicând teoria profesorului Essenhigh.

Acest nou documentar indică de fapt că soarta Titanicului a fost pecetluită de un incendiu la bordul navei, și nu doar de ciocnirea cu un aisberg.

Senan Molony a intrat în posesia fotografiilor în urma unei licitații care au avut loc în 2012 în Anglia, relatează CNN. „Lucrurile nu au stat așa de simplu: o ciocnire cu un aisberg și apoi scufundarea vasului”, a spus Molony pentru publicația britanică The Times. „A fost vorba despre o așa-numită „furtună perfectă”, de factori extraordinari care se cumulează: incendiu, gheață și neglijență criminală”, potrivit lui Molony.

În schimb, sunt experți care consideră că acel incendiu nu ar fi pecetluit soarta Titanicului. David Hill, fostul secretar al British Titanic Society a declarat pentru The Times că a fost într-adevăr vorba de un incendiu, însă acesta nu a fost hotărâtor în ce privește scufundarea vasului.

Photo Credit: The New Yorker
Photo Credit: The New Yorker

Povestea scufundării vasului Titanic, la 15 aprilie 1912, care a dus la moartea a circa 1.500 de oameni, a fost transpusă de regizorul James Cameron în filmul recompensat cu Oscar, cu Leonardo DiCaprio și Kate Winslet în rolurile principale.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente