(doc) Profesorii planifică patru zile de proteste în această lună. Cer majorarea salariilor cu 50%

educatie

Profesorii planifică patru zile de proteste în a doua jumătate a lunii ianuarie. Astfel, membrii Federației Sindicale a Educației și Științei din Republica Moldova (FSEȘ) vor picheta Guvernul și Parlamentul Republicii Moldova în perioada de la 17-20 ianuarie 2017. O hotărâre în acest sens a fost aprobată la 27 decembrie 2016, de Biroul executiv al FSEȘ.

Potrivit sindicaliștilor, situația social-economică a membrilor de sindicat din ramura educației este într-un declin continuu, fiind cauzată de salarizarea insuficientă, care nu a fost schimbată din anul 2014 și majorarea vertiginoasă a prețurilor la produse, medicamente și servicii.

În acest sens, sindicaliștii cer majorarea salariului de funcție al personalului didactic și științifico-didactic cu 50%, începând cu 1 ianuarie 2017.

Totodată, aceștia cer majorarea indemnizațiilor unice acordate tinerilor specialiști din ramură la plasarea în câmpul muncii – până la 50 mii lei (studii medii speciale) și, respectiv, 70 mii lei (studii superioare).

De asemenea, sindicaliștii cer autorităților recalcularea anuală, necondiționată, a cuantumului pensiilor pentru pensionarii încadrați în câmpul muncii și majorarea cuantumului burselor de studii cu 20%, începând cu 1 ianuarie 2017.

Federația Sindicală a Educației și Științei din Republica Moldova are circa 120 mii membri de sindicat și este membru al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.

document

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente