Recomandare #diez: 10 canale pe Youtube care te ajută să-ți perfecționezi engleza

ex

Vorbești deja engleza sau ai vrea să o înveți? Atunci selecția de mai jos este pentru tine. #diez.md ți-a pregătit o listă de canale pe Youtube care conțin o multitudine de lecții menite să-ți dezvolte abilitățile de înțelegere, vorbire, scriere și citire în limba engleză.

#1. British Council | LearnEnglish – este un canal al British Council pentru studierea limbii enlgeze pentru străini. Utilizatorii vor găsi informații utile despre cultura engleză, tips-uri care să te ajute să-ți perfecționezi vorbirea, să înțelegi diferențele de accente. În plus, pentru informații mai multe puteți accesa site-ul British Council.

#2. TEDx Talks – este o comunitate internațională care organizează evenimente unde speakerii vin și discută pe baza unei teme sau a unei experiențe. Aici veți găsi o mulțime de filmulețe inspiraționale, pe teme variate, în limba engleză și astfel abilitățile de ascultare și înțelegere vor fi mult mai bune.

#3. Curs de limba Engleza – este un canal unde sunt postate lecțiile audio de la Eurocor pentru trei categorii de cunoscători de engleză: începători, intermediari și avansați. Cursul este gratuit, este în limba română și respectiv engleză. Vine cu lecții practice de gramatică, pronunție, ascultare etc. E foarte bun și util.

#4. Daily English Conversation – un canal în care găsești informații utile despre cum să înțelegi limba vorbită, cum să vorbești corect și fluent în engleză, plus o serie de videouri care îți explică excepțiile gramaticale și nu doar.

#5. English For You – aici aveți un set întreg de lecții elaborat de lingvști din întreaga lume. Se predau în ambianța clasică și se bazează pe un întreg curriculum. Pe canal găsiți seturi pentru fiecare dintre nivelele: începător, elementar și intermediar.

#6. English Professionally – canalul și persoana care realizează materialele pentru el este Alexander Bebris – profesor de limba engleză cu o calificare internațională CELTA. Astfel, abonații acestuia au acces la un set de lecții de gramatică pentru începători, precum și alte nivele (elementar, pre-intermediar, intermediar și avansat). Tot aici veți găsi lecții despre vorbirea practică, toate timpurile limbii engleză, veți învăța cuvinte noi ș.a.

#7. Business English – după cum spune și denumirea canalului este unul specializat pe engleza de afaceri. Vocabularul specific, cum să conduci un interviu, să vorbești despre job, cum să scrii… lecții ce țin de domeniul afacerilor.

#8. Creative English Vocabulary – este un canal care își dorește într-un mod distractiv să ajute persoanele care studiază engleza să însușească cele mai frecvente cuvinte și expresii utilizate în conversațiile zilnice. În descriere se explică că astfel vă veți extinde vocabularul și respectiv vă veți îmbunătăți abilitățile de limbă engleză.

#9. Learn And Speak English Easily – un canal care te ajută să-ți transferi abilitățile lingvistice din sala de clasă în viața reală. Totodată, în descriere se spune că urmărind videourile veți putea vorbi fluent, asculta și înțelege limba engleză vorbită de nativi. Videourile postate sunt despre gramatică, conțin exerciții de engleză și lecții utile.

#10. DxSchool – un canal în care veți găsi tutoriale gratuite, cărți gratuite și alte materiale ajutătoare. Totodată, lecțiile postate aici vă vor fi utile pentru pregătirea pentru testele IELTS, TOEFL, GRE, GMAT.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente