Are 25 de ani, vorbește trei limbi străine și are trei familii, una în Republica Moldova, și alte două în Germania și Austria. Pe cele din urmă i le-a oferit programul „Au Pair”. Este vorba despre Irina Grigor, una dintre sutele de tineri care au plecat în Europa datorită programului de schimb cultural.
A absolvit Universitatea de Stat „Aleco Russo” de la Bălți, iar oportunitatea de a pleca, s-a întâmplat brusc, ca și toate lucrurile frumoase din viața tinerei.
În familia europenilor se simte ca acasă. Acum glumește, că are deja mai multe familii. Irina visează ca într-o zi să poată să le reunească pe toate trei în jurul unei mese, iar locul pentru această reuniune să fie Moldova.
De cinci luni se află în Austria, iar anterior a locuit un an în Germania. Acum locuiește într-o familie de austrieci și este considerată de către aceștia un membru al familiei. Obișnuiește să le povestească despre Moldova numai lucruri frumoase. Atunci când le arată țara noastră din fotografii, aceștia rămân impresionați.
Acest articol este finanțat de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, constatările și concluziile din articol aparțin autorului și nu reflectă neapărat cele ale Departamentului de Stat al SUA.