1.250 de profesori și manageri de la 310 instituții de învățământ general sunt instruiți

Profesor-scoala
Foto:bucurestifm.ro

Circa 1250 de profesori și manageri de la 310 instituții de învățământ primar și secundar general din diferite raioane ale republicii sunt instruiți privind implementarea cerințelor standardelor de competența profesională ale cadrelor didactice și cadrelor de conducere din învățământul general. Cursurile se desfășoară în cadrul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova”, în perioada 5 -24 decembrie curent.

Viceministrul educației Elena Cernei a menționat că scopul programului de formare este creşterea capacităţii cadrelor didactice și manageriale în vederea realizării politicilor educaționale. „Standardele profesionale stabilesc abilitățile și competențele pe care trebuie să le dețină fiecare director și profesor pentru a desfășura un proces educațional calitativ. În funcție de îndeplinirea cerințelor acestor documente, cadrele didactice și manageriale vor fi evaluate, inclusiv extern, iar performanțele înregistrate vor influența asupra salarizării. Indiferent de localitatea în care se află instituția de învățământ general, toți elevii trebuie să beneficieze de educație de calitate, iar normele prevăzute în standarde au scopul de a asigura nivelul de calitate corespunzător”.

Referindu-se la necesitatea organizării instruirilor, trainerul Dumitru Guțuleac a afirmat că acestea îi vor ajuta pe participanți să exerseze modalităţile de aplicare în practică a cerințelor standardelor prin adaptarea demersurilor didactice la solicitările societăţii contemporane, la nevoile de educaţie ale elevilor şi la particularitățile lor de vârstă şi psihopedagogice.

Plămădeală Angelica, manager al Liceului teoretic „Olimp” din s. Puhăceni, r. Anenii Noi, a precizat că programul de formare este util, deoarece vizează nemijlocit activitățile cotidiene ale unui director sau profesor. „Am examinat misiunea și viziunea strategică a instituției, planul operațional, condiţiile de implementare şi dezvoltare a curriculumului şcolar, managementul financiar și cel al resurselor umane etc. – toate din perspectiva îndeplinirii cerințelor standardelor profesionale ale cadrelor de conducere. Am dori ca asemenea instruiri să fie organizate și pe marginea metodologiilor și regulamentelor în domeniu, care urmează să fie aprobate de Ministerul Educației”, a spus interlocutoarea.

La momentul actual standardele de competenţă profesională ale cadrelor didactice și cadrelor de conducere sunt implementate cu titlu de program-pilot în instituții de învățământ general din trei raioane, precum și din mun. Chișinău și Bălții.

Pe parcursul anului 2017, în cadrul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” vor fi instruiți încă 2500 de profesori și manageri școlari.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente