Doi tineri, cu vârstele de 20 ani şi respectiv 25 ani, au fost reținuți de poliție cu bănuiala că aceștia ar fi intrat într-un magazin alimentar şi au deposedat vânzătoarea de bani. Totodată, forţele de ordine au constatat că aceştia ar fi fost implicaţi şi într-un caz similar din sectorul Ciocana, comis în noaptea spre 3 decembrie curent.
Tineri, originari din raioanele Rezina şi Căuşeni, au fost reținuți la postul vamal Palanca, în timp ce intenţionau să traverseze ilegal frontiera spre Ucraina. În prezent ei se află în custodia Poliţiei Capitalei şi urmează a fi escortaţi în instanţă pentru aplicarea măsurii de reprimare sub formă de arest.
În cadrul audierilor preliminare, bănuiţii şi-au recunoscut complicitatea în cazurile de atacuri tâlhăreşti asupra vânzătoarelor, declarând că mijloacele financiare sustrase ar fi fost deja cheltuite. Reamintim că, din magazinul alimentar de pe strada Corolenco au fost sustraşi bani în sumă de 5 000 lei, iar din al doilea magazin din sectorul Ciocana vânzătoarea a fost deposedată de aproximativ 3 000 lei.
Pe marginea cazului s-a iniţiat două cauze penale pentru atacuri tâlhăreşti şi bănuiţii riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 8 ani până la 10 ani.