Junior Initiative Leadership Program: Ce au aflat participanții de la Ionela Titirez și Cameron Manwaring

15390904_1209558702460037_5921989289330781976_n
Foto:Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC

În a doua zi a programului Junior Initiative Leadership, participanții s-au întâlnit cu Ionela Titirez, Manager Dezvoltare Antreprenoriat și Educație TIC, Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova și Cameron Manwaring, Cofondator Sharebility. Tinerii au avut posibilitatea să le descopere poveștile de viață, dar și să se inspire din numeroasele experiențe împărtășite. 

O retrospectivă în activitatea Ionelei Titirez

„Am făcut școala într-o perioadă de tranziție pentru Moldova, atunci când această țară trebuia să învețe să lucreze altfel, să încerce să se dezvolte într-o lume capitalistă. Am absolvit Management în Industria Alimentară. Pentru părinții mei era logic ca într-o țară agrară să-mi fac studiile într-un domeniu ce mi-ar garanta un viitor. Am avut profesori diferiți, cei care mi-au citit definiții din cărți și cei care într-adevăr m-au influențat și m-au ajutat până chiar să-mi găsesc și un job. Am încercat în fel și chip să le îndreptățesc încrederea. Primul job a fost în consultanță. Mi-a fost foarte greu.”

Photo Credit: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC
Photo Credit: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC

Manager la Faces.md (Mai țineți mine?)

„La un moment dat am înțeles că viitorul cere tehnologii și trebuie să mă reprofilez, etapă la care am încercat să mă apropii de domeniul IT. Am făcut cunoștință cu un moldovean care avea o afacere prosperă în România și ulterior în Moldova. Astfel, am devenit manager la Faces.md. A fost unul dintre joburile care mi-a plăcut cel mai mult, dar a fost și o provocare foarte mare, întrucât nu aveam cunoștințe în IT. Oricum, atunci când gestionezi o echipă nu este important să fi făcut toate joburile din acea echipă, e important să înțelegi dacă persoana este sinceră sau nu, să înțelegi care este de fapt problema. În Moldova Faces nu a făcut niciodată bani, dar costurile de întreținere erau foarte mari. A venit criza, plasările s-au redus, iar echipa din Moldova a fost redusă la departamentul de marketing. Atunci eu am luat decizia să mă alătur Proiectului USAID „Creşterea Competitivităţii şi Dezvoltarea Întreprinderilor” (CEED).”

Photo Credit: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC
Photo Credit: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC

Startup Weekend – cea mai ieftină posibilitate de a-ți testa caracterul de antreprenor

„La acel moment, Proiectul CEED se concentra doar pe susținerea companiilor IT existente, or eu îmi doream să dezvoltăm mai mult antreprenoriatul în acest sector. Astfel, primul eveniment antreprenorial a fost Startup Weekend – un eveniment la care se discută idei de afaceri timp de un weekend, iar la final echipele își prezintă proiectele în fața unui juriu. Este cea mai ieftină posibilitate de a-ți testa caracterul de antreprenor.

Și eu am încercat să-mi dezvolt afacerea, la un moment dat, dar nu a fost de succes. În schimb, am învățat foarte mult din această experiență. Probabil, nu mi-am găsit cofondatorii ideali și ideea genială pentru care să fiu în stare să dau totul.

De-a lungul edițiilor Startup Weekend Moldova, participanții au fost la fel din punct de vedere al energiei și entuziasmului. Vin oameni din ce în ce mai buni din perspectiva ideilor de proiecte, care sunt mai utile. Mă întâlnesc de multe ori cu foștii participanți la scurt timp după eveniment și îi întreb ce se întâmplă cu proiectul lor. Toți îmi spun că sunt în căutare de bani, chiar dacă ei au doar prezentarea de la eveniment. Aș fi vrut să văd mai multe proiecte care să continue și mai puține echipe care se destramă și nu mai fac nimic. Ideea este că ei revin în lumea reală, unde înțeleg că nu sunt suficient de pregătiți pentru a deveni cofondatori ai unei afaceri. Unii revin la idee, alții nu.”

Photo Credit: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC
Photo Credit: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC

Când e momentul să devii propriul tău șef?

„Este individual. Pentru unii tineri, proaspăt absolvenți, este inimaginabil să meargă să lucreze pentru cineva. Problema este însă că la această etapă cunoști foarte puțin viața, iar oamenii sunt diferiți, sunt și oameni răi, sunt și oameni care te dezamăgesc. Startup-urile lansate de studenți au un potențial limitat, pentru că fondatorii sunt tineri și nu au experiență, cunosc puțin despre cum funcționează lucrurile, iar pe de altă parte au un egou puternic și nu acceptă în echipă oameni mai în vârstă. Nu e valabil și invers. Oamenii mai în vârstă acceptă mai ușor tineri în echipă, pentru că sunt conștienți de energia lor, capacitatea mare de învățare și lipsa responsabilităților familiare. Important este ca, atunci când îți alegi cofondatorii, să iei pe cineva care e diferit de tine, care are alte abilități și poate să te completeze.”

Photo Credit: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC
Photo Credit: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC

O retrospectivă în activitatea lui Cameron Manwaring

„Am crescut într-un localitate din Utah, SUA, care avea 8.000 de locuitori – nimic special. În urmă cu cinci ani eram student și aveam nevoie de bani. Într-o zi m-am pornit să iau un job la McDonalds. În timp ce mergeam, m-am oprit subit și m-am întrebat ce voiam să fac de fapt. Nu aveam nimic împotriva lucrului la McDonalds, dar nu eram sigur că e ceea ce îmi doresc pentru mine. Ulterior, am cumpărat echipament de spălat geamuri. Astfel, am început să merg din ușă în ușă propunându-le oamenilor să le spăl geamurile. În câteva luni aveam deja șase oameni angajați și a o companie de spălat geamuri. Îmi plăcea foarte mult să călătoresc, așa că toți banii pe care îi câștigam îi cheltuiam pe călătorii.

Photo Credit: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC
Photo Credit: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC

La un moment dat, am hotărât să mă întorc la studii. Am rămas din nou fără bani, în consecință. Dormeam sub patul verișorului, pentru că nu aveam bani de chirie. Uneori, mi-era atât de foame, că-mi puneam un costum, luam o valiză și mergeam la hoteluri unde pretindeam că sunt oaspete și luam micul dejun.

La scurt timp am fost introdus în lumea YouTube-ului și am început să filmez diverse clipuri distractive. Nu mă gândeam la afaceri, era doar ceva ce-mi plăcea să fac. Apoi, am început să lucrez ca manager pentru un canal mic de YouTube, unde făceam 17 cenți pe oră. Învățam însă multe lucruri despre publicitate și utilizatori.

Photo Credit: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC
Photo Credit: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC

Am fost găsit apoi de o companie producătoare de huse pentru telefoane, care mi-a oferit 500 de dolari pentru filmarea unui video. Videoul a avut un succes mare. Punctul culminant a fost crearea unui spot video pentru un film documentar, ce a câștigat ulterior premiul OSCAR.

După patru ani, am vândut compania, iar în total am adunat peste un miliard de vizualizări, 40 de videouri pe prima pagină, 130 de clipuri cu peste un milion de vizualizări, peste 60 de mii de articole și o creștere financiară considerabilă pentru clienți.”

Photo Credit: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC
Photo Credit: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC

De ce Moldova e un loc bun pentru a face afaceri?

„Moldova e poate cel mai bun loc din Europa unde poți să faci afaceri. De ce? Moldova are oameni foarte talentați, care sunt dispuși să muncească. De asemenea, costurile aici sunt mult mai mici. Sunt lucruri bune și rele legate de Moldova, așa cum e și pentru alte țări, însă cel mai mare avantaj este că poți produce la costuri foarte mici. Provocarea este să găsești o modalitate prin care să creezi aici și să vinzi în toată lumea.

Planurile mele sunt să rămân în Moldova pentru cel puțin trei luni, în care voi lucra cu Ross Tanner pentru Flosites.”

Photo Credit: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC
Photo Credit: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC

Creativitatea este despre a pune limite

„Când vine vorba de creativitate, se spune că trebuie să gândim în afara cutiuței. Există diferență însă între o idee bună și o idee virală. În acest domeniu, trebuie să gândești mereu la ce poate fi distribuit în serie. De asta, creativitatea este și despre a pune limite și a te gândi la cine vrei să ajungi.” 

***

Sesiunile Junior Initiative Leadership Program se desfășoară în perioada 5-9 decembrie, pe parcursul a cinci seri consecutive, între orele 18.00 şi 20.00, în incinta celui mai inovativ spațiu din Chișinău – iHUB (str. 31 August 1989, 78). Programul este dedicat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani, care studiază sau au studiat specialităţi în domeniul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor.

Junior Initiative Leadership Program este desfăşurat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC cu susținerea financiară a Ministerului Tineretului și Sportului în cadrul Programului de Granturi 2016 și cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în cadrul Proiectului „Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC”.

Photo Credit: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC
Photo Credit: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC
Photo Credit: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC
Photo Credit: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC
Photo Credit: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC
Photo Credit: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente