Samsung a câștigat un proces important împotriva Apple

samsung-apple

Curtea Supremă din SUA a dat dreptate companiei Samsung într-unul dintre cele mai importante procese dintre aceștia și Apple, informează diez.md cu referire la playtech.ro.

Procesul este destul de important pentru ambele companii, având în vedere că sud-coreenii au fost nevoiți să plătească 399 de milioane de dolari rivalilor americani, pe motiv că ar fi copiat elemente de design de la iPhone. Membrii Curții Supreme au votat în unanimitate, 8-0, în favoarea Samsung.

Astfel, compania sud-coreeană are o nouă șansă de a-și recupera o bună parte din banii plătiți către Apple, după ce un verdict din 2012 a arătat că aceștia ar fi copiat elemente din brevetele Apple. Decizia de atunci a venit la ceva timp după începerea bătăliilor dintre companii. În 2011, americanii i-au dat în judecată pe sud-coreeni, pe motiv că aceștia ar fi furat elemente de design, dar și tehnologice. Acesta a fost unul dintre cele mai urmărite procese legate de un brevet din SUA.

În 2012, Apple a avut de primit 930 de milioane de dolari, dar suma a fost redusă cu 382 de milioane de dolari, după ce Curtea de Apel din Washington a susținut în 2015, că aspectul iPhone-ului nu poate fi protejat printr-o marcă înregistrată.

Samsung le-a plătit celor de la Apple 548 de milioane de dolari, în decembrie 2015, dar a continuat procesul, trimițându-l la Curtea Supremă, pe motiv că nu ar fi trebuit să plătească o bună parte din sumă, mai exact 399 de milioane de dolari.

Apple susține că succesul telefoanelor este legat de design-ul inovator, pe care alți producători l-au copiat. Cu toate acestea, Samsung consideră că nu trebuie să cedeze tot profitul obținut pe telefoane care ar fi încălcat elemente brevetate folosite pentru iPhone, deoarece acestea au fost doar elemente marginale care au contribuit, alături de mii de alte componente licențiate din telefon.

Procesele legate de brevete de design ajung foarte rar la Curtea Supremă. Ultimul astfel de proces a fost dezbătut de această instanță acum mai bine de 120 de ani.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente