Rutele de troleibuz nr. 22 şi 24 îşi menţin programul prelungit

troleu
Foto:inprofunzime.md

Troleibuzele de pe rutele nr. 22 şi 24 vor continua să circule conform programului prelungit, până la ora 02.00. Deşi iniţial, potrivit dispoziţiei primarului general, se anunţase că programul prelungit va fi valabil până la sfârşitul lunii octombrie, Regia Transport Electric Chişinău este în aşteptarea unei decizii a Consiliului municipal Chişinău.

Solicitat de IPN, şeful RTEC, Gheorghe Morgoci, a declarat că CMC urmează să decidă dacă programul prelungit se va menţine şi, dacă da, pentru cât timp. Potrivit lui, din analizele care s-au efectuat s-a constat că, de exemplu, în trei luni de zile în cazul transportului nocturn s-au înregistrat venituri în valoare de 196 de mii şi cheltuieli de circa 700 de mii de lei.

În orele nocturne, patru troleibuze circulă pe ruta nr. 24, care asigură legătura dintre sectoarele Ciocana – Râşcani – Centru (cartierul Telecentru), şi alte patru – pe ruta nr. 22, care asigură legătura între sectoarele Botanica – Centru – Buiucani.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente