Programatorii din Chișinău și-au dat întâlnire la evenimentul „CodeWăy”, organizat de către compania YOPESO, pe data de 3 decembrie, în incinta Summit Events.
Deja la a doua ediție, CodeWăy a reușit să adune la eveniment peste 150 de participanți pasionați de programare și 16 speakeri locali și internationali.
Formatul evenimentului de anul acesta a presupus 16 prezentări împărțite în două săli, iar participanții au avut posibilitatea să aleagă la care din ele să asiste. În sala roșie au fost opt prezentări intermediare, iar în a doua sală alte opt prezentări mai avansate.
În cadrul prezentărilor, speakerii au venit cu cele mai noi tendințe în mobile development, recomandări privind scrierea codului și dezvoltarea aplicațiilor, cât și cu sfaturi despre unele tehnologii noi care se aplică la scară largă.
Oleg Anghelov, membru echipei de organizare și unul din moderatorii evenimentului, spune că „CodeWăy a fost organizat în primul rând pentru a extinde orizonturile participantilor. Sperăm că fiecare a plecat seara cu cel puțin o idee nouă descoperită pentru sine și poate puțin mai inspirați ca să învețe mai mult pentru o creștere profesională. Mai multi dintre noi, organizatori, la începutul carierelor, nu am avut luxul conferințelor și ghidării, din acest motiv, noi ne dorim să oferim o posibilitate de a învăța celor care caută să o facă. Tind să cred ca am izbutit să realizăm acest lucru, prin ediția de anul acesta de CodeWăy”.
Pe lângă prezentări, în pauzele de cafea, participanții au interacționat între ei și au comunicat cu speakerii, astfel s-a creat contextul potrivit pentru networking și împărtășirea viziunilor asupra diferitor platforme mobile.
Anul viitor, CodeWăy va reveni cu o altă ediție care va fi adaptată în funcție de feedbackul participanților de anul acesta.