Gala Moldova Eco-Energetică: 16 proiecte au fost desemnate câștigătoare

unnamed

16 proiecte de succes în utilizarea şi promovarea energiei regenerabile şi a eficienţei energetice au fost premiate vineri la Gala Moldova Eco-Energetică, din cele 48 de dosare depuse în cadrul concursului.

La ceremonie, aflată la a VI-a ediţie, au participat peste 400 de invitaţi, reprezentanţi ai conducerii de vârf a Republicii Moldova, miniştri, ambasadori, reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale, sectorului privat, mediului academic şi societăţii civile.

„În ultimii ani s-a redus cu 8% dependența țării faţă de importurile de energie. Acest fapt se datorează celor  prezenți astăzi în această sală, în primul rând entuziaștilor din sectorul privat, care au înțeles potențialul enorm al domeniului pentru propriile afaceri și pentru bugetul familiei. Desigur, un rol extrem de important l-a avut și sprijinul acordat de partenerii de dezvoltare, prin oferirea de mijloace financiare și de expertiză. Nu în ultimul rând, vreau să menționez aportul actorilor de stat în acest domeniu și să le mulțumesc tuturor pentru eforturile depuse”, a declarat Octavian Calmâc, Viceprim-ministru, Ministru al  Economiei.

48 de dosare depuse la Moldova Eco Energetică, ediţia 2016, au concurat pentru cele trei blocuri de premiere: Cea Mai Bună Istorie, Idee şi Tehnologie Eco-Responsabile. Dosarele au fost depuse de persoane fizice, instituţii publice, companii private, mass media şi ONG-uri în perioada activă a concursului. Dosarele înscrise în competiţie au fost examinate în trei etape: (1) examinarea de către panelurile de evaluare a dosarelor depuse, (2) vizita de verificare în teren şi (3) decizia Consiliului de Coordonare.

unnamed-2

16 finalişti – persoane fizice, întreprinderi, instituţii publice, ONG-uri – au fost desemnaţi câştigătorii ediţiei 2016.

Istorii eco-responsabile

#Cel mai bun Proiect în Energia Solară:
Fotovoltaică: Polimer Gaz Conducte SRL, Sera din s. Făleştii Noi, rl Făleşti
Termică: Centrul Experimental de Protezare, Ortopedie şi Reabilitare, Chişinău, Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”, Chişinău

# Cel mai bun Proiect în Energia Geotermală: WT AgroProfi SRL, com. Stăuceni

# Cel mai bun Proiect în Bioenergie: T.B. Fruit SRL, or. Edineţ

# Cel mai bun Proiect de Eficienţă Energetică:
În sectorul clădiri: Familia Borosan, raionul Căuşeni
În sectorul industrial: Supraten SA
În sectorul public: Grădiniţa din s. Izbişte, rl Criuleni

# Cea mai bună Iniţiativă de Comunicare: portalul de ştiri Agora, Vlad Vasilcov

# Cea mai bună Iniţiativă Educaţională: Centrul de Excelenţă în Energetică şi Electronică

# Cea mai bună Iniţiativă a Tinerilor: ParanoicBot

Tehnologii eco-responsabile

Darnic Gaz SA
Eco Tronex SRL
Habsev Grup SRL

Idei eco-responsabile

Sandilana SRL
Strapit SRL

Moldova Eco-Energetică este cel mai mare concurs de premiere a iniţiativelor de succes în sectorul energiei regenerabile şi eficienţei energetice. Competiţia este la a şasea ediţie, ani în care a adunat peste 260 de proiecte  de succes în domeniul energiei regenerabile şi eficienţei energetice, dintre care 99 au fost premiate.  Câştigătorii au fost selectaţi în urma unui proces complex de evaluare realizat de către experţi independenţi din sector. Categoriile de premiere ale competiţiei reprezintă toate formele de utilizare a energiei regenerabile şi eficienţă energetică, dar şi de promovare a acestora.

Ceremonia de premiere culminează Săptămâna Moldova Eco-Energetică, ce  s-a desfăşurat în perioada 28 noiembrie-2 decembrie. Pe parcursul acestor cinci zile, experţi independenţi din ţară şi din străinătate, autorităţi, academicieni, reprezentanţi ai sectorului de business au discutat subiecte actuale de utilizare a surselor de energie regenerabilă şi de promovare a eficienţei energetice, au prezentat idei de noi iniţiative eco şi investiţiile planificate pentru următorii ani în dezvoltarea sectorului energetic al R. Moldova.

Săptămâna Moldova Eco-Energetică este organizată de Agenția pentru Eficiență Energetică, Fondul pentru Eficiență Energetică şi Proiectul Energie şi Biomasă, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente