(video) Cazul minorei de la Strășeni! Ministrul de Interne: Vom investiga cum a acționat poliția

jizdan

Ministrul de Interne, Alexandru Jizdan, a declarat că s-a demarat o anchetă de serviciu privind acțiunile poliției din Strășeni, în cazul minorei dispărute și ulterior găsite moarte.

„Noi acum investigăm cum au acționat polițiștii din Strășeni, care a fost concentrarea lor, începând cu momentul în care s-a declarat fata pierdută, până la momentul în care ea a fost depistată”, a declarat ministrul. De asemenea, acesta a specificat că în cazul în care se va depista lipsa de acțiune din partea poliției de la Strășeni, ministerul va acționa, inclusiv prin pedepse.

În același timp, Jizdan s-a declarat ferm că pe parcursul investigației vor ieși la iveală mai multe probleme legate de aspectul social, de educație și stilul de viață al unor care au văzut sau care au participat la această infracțiune. „Ne doboară indiferența societății față de ceea ce se întâmplă cu apropiatul său”, a menționat acesta.

Amintim că, tânăra de 14 ani din Strășeni, a fost găsită moartă, ieri, într-o casă părăsită din centrul orașului, unde a fost omorâtă în bătaie de patru persoane minore.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente