Ce acțiuni va mai întreprinde MTS după ce sportivii moldoveni au rămas fără medaliile de la JO din 2012

collage-14-1140×570

După ce Comitetul Internațional Olimpic i-a descalificat pe halterofilii Cristina Iovu și Anatolie Cîrîcu pentru dopaj de la Jocurile Olimpice(JO) din anul 2012, retrăgându-le totodată și medaliile de bronz. Ministerul Tineretului și Sportului a anunțat că va întreprinde toate măsurile necesare de recuperare a premiilor obținute de sportivi, antrenori și medici sportivi.

Reamintim că, sportivii au primit câte 80 de mii de EURO din partea statului. Cheile de la câte un apartament promis de premierul din acea perioadă, Vlad Filat și câte un automobil de marca Chevrolet Aveo primit în dar de la Fondul Internaţional de Ajutorare a Veteranilor şi Invalizilor de Sport.

Totodată, Guvernul a aprobase o hotărâre potrivit căreia valoarea premiului pentru antrenori va fi egală cu valoarea premiului sportivului şi nu va depăşi suma acordată sportivului în cazul asistării mai multor antrenori; iar pentru medici şi masori – valoarea premiului va constitui până la 20% din valoarea premiului stabilit pentru sportivul asistat pe perioada ciclului olimpic şi nu va depăşi 30% din valoarea premiului stabilit sportivului în cazul asistării mai multor medici.

Menționăm că ulterior, Filat a declarat că a cumpărat apartamentul pentru Iovu din proprii bani.

De asemenea, în scopul combaterii fenomenului de dopaj în sport ministerul va solicita Agenției Naționale Antidoping să realizeze un amplu program de testări în cadrul Campionatelor Republicii Moldova pe ramuri de sport, cât și în perioada stagiilor de pregătire. Astfel, instituția susține că nu va admite ca sportivii din Republica Moldova să fie depistați la consum de substanțe interzise în cadrul competițiilor internaționale.

Reamintim că, Comitetul Internațional Olimpic i-a descalificat pe sportivii moldoveni pentru dopaj de la Jocurile Olimpice din anul 2012, retrăgându-le totodată și medaliile. Aceste sancțiuni au venit ca urmare a unor noi analize făcute asupra eșantioanelor prelevate în timpul Jocurilor Olimpice de la Londra.

Analizele s-au realizat prin noi metode științifice, dezvoltate în ultimii ani. Conform deciziei Comisiei de Disciplină a Comitetului Internațional Olimpic, Cristina Iovu și Anatolie Cîrîcu au fost depistați pozitiv cu substanţa dehydrochlormethyltestosterone (turinabol), un steroid anabolizant.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente