Șase tineri autoreprezentanți, implicați activ în viața socială a comunității din care fac parte, au vorbit despre experiența lor în grupurile de autoreprezentanți, despre modalitatea prin care au fost incluși la școală, despre oportunitatea de a-și găsi un loc de muncă sau despre atitudinea oamenilor față de ei. Veniți din diferite regiuni ale Republicii Moldova, tinerii au povestit despre ei și despre succesele sau necesitățile lor în cadrul Talk Forum Autoreprezentare 2016, informează diez.md cu referire la voceatinerilor.md
„Într-o zi am simțit că vreau să ies în oraș și să mă plimb singur. Voiam să fiu liber. La ieșire erau trepte, trei, mai mici. Credeam că o să cad, dar mi-am făcut curaj și am trecut. Au urmat trei mai mari, apoi încă trei. Am trecut peste toate și am înțeles că dacă îmi doresc ceva, pot să obțin”, a spus Nicolae Mironov, tânăr care s-a născut la Hâncești.
Olga Ursachi s-a născut la Peresecina. Ea a spus că mereu a avut parte de susținerea oamenilor din jur: „Viața mea s-a schimbat de când am fost angajată la Fabris, de la ASCHF din Peresecina. Mă simt bine alături de colegi, am un salariu. Visez să-mi creez o familie, mai târziu”, a spus Olga.
Victor Izbaș s-a născut în capitală. Oportunitățile de dezvoltare și implicare au fost mai numeroase, dar pentru toate a fost nevoie de curaj: „Țin minte când mi-au adus prima dată un scaun rulant. A fost un moment îngrozitor. Am realizat că el îmi va înlocui picioarele. Mai târziu, am înțeles că nimic nu e așa rău cum părea inițial. Cele mai mari probleme ale oamenilor cu nevoi speciale sunt stereotipurile pe care le întreține societatea: se zice că noi avem un fel de forță magică, alții cred că avem o aură specială, cineva consideră că noi doar cerșim și mințim, iar alții susțin că toți oamenii cu nevoi speciale miros urât”, a spus Victor publicului.
Poveștile și trările personale au fost împărtășite cu spectatorii veniți la eveniment, tineri și adulți, liber-profesioniști sau reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale din Moldova.