Rapperul american Kanye West a fost spitalizat în Los Angeles, după ce a fost transportat la spital legat cu cătuşe, la scurt timp după ce turneul său din Saint Pablo a fost anulat, notează Mediafax.
Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat pentru BBC că au primit un apel pentru tulburarea liniştii publice, care s-a dovedit a fi un incident medical, luni după-amiază, însă nu a dat informaţii cu privire la identitatea bolnavului. La scurt timp, departamentul de pompieri din Los Angeles a confirmat faptul că o persoană a fost dusă la spital pentru „evaluare suplimentară”.
„Departamentul de pompieri a răspuns la o solicitare de ajutor medical nespecificată”, a declarat un purtator de cuvant al serviciului.
„Un adult descris ca fiind stabil din punct de vedere medical a fost dus la un spital din zonă pentru evaluare suplimentară”, a ţinut să adauge acesta.
TMZ a anunţat că rapperul a fost internat pentru o evaluare psihiatrică după ce s-a ”comportat haotic”, fiind nevoie de intervenţia forţelor de ordine. Kanye West a fost transportat la spital legat cu cătuşe în ambulanţă.
Nici Kanye West şi nici reprezentanţii săi nu au făcut o declaraţie oficială cu privire la acest incident.
Soţia lui West, Kim Kardashian, era aşteptată să apară la un eveniment social din New York, prima apariţie publică de când a fost jefuită la Paris, în octombrie, însă aceasta nu a mai participat.
Kanye West şi-a anulat turneul în care se afla după ce sâmbătă şi-a uimit publicul în cadrul unui concert. După ce a întârziat o oră jumătate, acesta a cântat doar trei piese, înainte de a lansa critici la adresa lui Mark Zuckerberg, a lui Jay Z şi a lui Hillary Clinton.
El l-a criticat pe Mark Zuckerberg pentru că nu i-a dat banii necesari pentru a ieşi din datorii. În plus, acesta a declarat că l-a rănit faptul că că Jay Z nu a reuşit să-i viziteze familia după jaful de luna trecută.
„Am venit aici ca să vă spun propriul meu adevăr, chiar dacă asta înseamnă să-mi asum un risc pentru viaţa, succesul sau cariera mea”, a spus Kanye West.
„Jay-Z, fratele meu, sună-mă, întotdeauna m-ai sunat … şţtiu că ai ucigaşi plătiţi, te rog nu-i trimite pe capul meu. Sună-mă să vorbim ca de la bărbat la bărbat”, a continuat rapperul american.
După câteva comentarii la adresa presei, rapperul a lăsat microfonul şi a ieşit de pe scenă.