Marea Britanie donează Moldovei mai multe autospeciale și echipamente potrivite situațiilor excepționale

15107300_1455783721117080_1784660174634033983_n
Foto:dse.md

În urma unei ședințe de lucru a Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI cu Operaţiunea „Florian” a Marii Britanii, s-au planificat mai multe activități comune pentru anul 2017.

Astfel, se planifică ca în primăvara anului 2017 să fie donate Serviciului Situații Excepționale patru autospeciale, cu echipament de descarcerare și aparate izolante. Respectiv, în aceeași perioadă, va avea loc și un antrenament cu echipele subdiviziunilor unde va merge donația, antrenament efectuat de către Operațiunea „Florian”. Tot în săptămâna curentă, au avut loc și patru seminare, tot în cadrul vizitei reprezentanței Operaţiunii „Florian” din Marea Britanie.

Respectiv, în zilele de 14, 16 și 17 noiembrie curent, au fost desfășurate  mai multe ateliere, printre care atelierul de lucru privind instruirea echipei USAR (echipa de căutare-salvare urbană) din Moldova și atelierul de lucru privind pregătirea conducătorilor de intervenție (aici fiind intruiți 15 salvatori, conducători de echipe de salvare din subdiviziunile Serviciului PC SE). În cadrul acestora a avut loc un schimb de experiență dintre specialiștii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale și cei ai Operaţiunii „Florian”.

Începând cu anul 2013 până în prezent, Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI a mai beneficiat de încă alte 12 autospeciale de intervenţie, donate prin intermediul Operaţiunii „Florian”, care este o organizație de caritate și promovează principiul de protecție și salvare a vieții, prin donații de echipament și autospeciale de intervenție în caz de situații excepționale.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente