(foto, video) A început scoaterea crucilor și obiectelor funerare de pe marginea drumurilor

15095039_1326385237383705_659396848343078748_n
Foto:Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a demarat de astăzi, 18 noiembrie, acțiuni de scoatere a crucilor, dar și monumentelor funerare de pe marginea traseelor. În această dimineață, mai mulți angajați din cadrul Administrației de Stat a Drumurilor, dar și de la S.A „Drumuri-Ialoveni” au început demontarea acestor obiecte pe traseul R3 Chișinău-Hâncești, unde sunt amplasate peste 150 de obiecte funerare. Scoaterea obiectelor funerare a început cu o mică slujbă oficiată de un sobor de preoți.

Prezent la eveniment, viceministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor Vitalie Rapcea a declarat că această procedură a fost pusă în practică după ce a fost consultat cu societatea civilă, dar și membrii bisericii ortodoxe, dar și supus dezbaterilor publice. „Oamenii nu au venit pentru a dezinstala de sine stătător semnele funerare amplasate pe marginea traseelor, de aceea ele vor fi coase de către drumari. Noi am acordat mai mult timp decât se prevedea în planul de acțiuni semnat de către cei trei miniștri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, ministrul Afacerilor Interne, dar și cel al Culturii.

Prin urmare în toată țara vor demara astfel de acțiuni. Acest fapt va duce la îmbunătățirea siguranței transportului rutier și va facilita curățarea drumurilor publice în timpul iernii”, a menționat Vitalie Rapcea.

Astfel, timp de mai bine de trei luni, autoritățile publice locale au informat oamenii despre intrarea în vigoarea a acestui regulament, iar rudele persoanelor decedate urmau să scoată singure crucile sau monumentele amplasate pe marginea drumurilor. În caz contrar, acestea au fost informate că drumarii vor scoate funerarele și le vor duce în locuri speciale, ca mai apoi să fie oferite de preoți la înhumarea persoanelor social-vulnerabile.

Acest regulament a intrat în vigoare în luna august a anului curent și a fost aprobat în comun cu Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Culturii, dar și Mitropolia Moldovei. La începutul anului, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a organizat un grup de lucru format din specialiști din domeniul transporturilor, dar și membrii ai ONG-urilor și societății civile, unde au analizat această problemă.

Ulterior, documentul elaborat a fost supus dezbaterilor publice. Pe drumurile naționale din Republica Moldova există peste trei mii de obiecte funerare. acestea urmeazăsă fie scoase timp de trei luni.

15085693_1326385687383660_80063251097084264_n

15107281_1326385717383657_4647572483649251922_n

15055663_1326385757383653_1578651024830746642_n

15032778_1326385794050316_3060346571510366667_n

15095039_1326385237383705_659396848343078748_n

15109359_1326385277383701_6152734300956092163_n

15055741_1326385294050366_4716032631772907775_n

15027571_1326385374050358_4015164327690059380_n

15027962_1326385377383691_8389229825903596737_n

15055786_1326385434050352_6000683583500817106_n

15032151_1326385444050351_8703618136077263605_n

15109633_1326385500717012_129948447086481835_n

15056352_1326385517383677_3484591056952389117_n

15094415_1326385537383675_1582019596894160109_n

15027830_1326385560717006_2338460263193711673_n

15134707_1326385590717003_3344511620138270356_n

15073489_1326385630716999_8547793732663447589_n

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente