Candu: Viitorul european al țării nu depinde de un singur om, fie el chiar președinte

Andrian Candu
Foto:a-tv.md

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a ținut să felicite ambii candidați la funcția de președinte. Acesta a subliniat că, șeful statului are sarcina să fie președintele întregii națiuni și al fiecărui cetățean în parte. Acesta a menționat că pentru Republica Moldova va fi un exercițiu nou să aibă un președinte de stânga și o guvernare de dreapta.

„Republica Moldova își va urma cursul European trecând printr-o perioadă de reforme profunde, uneori dificile, dar absolut necesare. Viitorul european al Republicii Moldova nu depinde de un singur om, fie el chiar președinte. Parlamentul rămâne angajat pe drumul european așa cum a fost mandatat de cetățeni”, a subliniat șeful Legislativului. 

În același context, Andrian Candu a menționat că alegerile președintelui au arătat că Moldova este foarte divizată și anume datorită unor teme exagerate sau false. Acesta a precizat că este important să depunem eforturi pentru consolidarea societății.

„Salut implicarea masivă și fără precedent a diasporei și oamenilor din stânga Nistrului în alegeri. Votul oamenilor din Bender, Dubăsari, Comrat sau Londra are aceeași valoare. Suntem o singură țară și avem obligația să asigurăm dreptul cetățenilor noștri să voteze și să-și aleagă președintele. Sigur însă, toți avem lecții de învățat după acest scrutin”, a mai adăugat sursa.

 
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Cristina Aramă
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente