(video) Artiștii o susțin pe Maia Sandu și transmit mesaje de mobilizare pentru alegerile din 13 noiembrie

2

În contextul alegerilor prezidențiale din 13 noiembrie, pe lângă partide politice, grupuri sociale și o bună parte a populației Republicii Moldova, și artiștii vin să o susțină pe lidera PAS, Maia Sandu și îndeamnă cetățenii să iasă la vot și să ofere o șansă Republicii Moldova.

Alternosfera

„Dragi prieteni, noi avem o piesă din 2013 – Mai am”, a menționat Marcel Bostan. Trupa a interpretat piesa în susținerea candidatei Maia Sandu, iar într-un final a făcut un apel către cetățeni: „Dragi prieteni, Alternosfera te cheamă, Alternosfera te îndrumă! Pe 13 noiembrie mai avem o șansă.”

 

Corneliu Botgros

„Vă rog să votați corect. Haideți să nu ne înecăm la mal! Republica Moldova merită să aibă un preşedinte bun, aşa cum, credem noi, va fi Maia Sandu. Ar trebui să luăm exemplu de la Lituania care o are ca preşedinte pe Dalia Grybauskaite. Când o femeie stă în fruntea unui stat, parcă, şi pacea e mai frumoasă, e mai linişte în ţară. Unde mai pui că femeile sunt foarte responsabile la toate capitolele”, a declarat violonistul pentru Jurnal de Chişinău.

corneliu botgros
Photo Credit: timpul.md

 

Nicoleta Nucă

„Dragi compatrioți, dupa cum bine știți, duminică, pe 13 Noiembrie în Moldova va fi turul II al alegerilor prezidențiale si eu merg la vot pentru că îmi doresc un viitor mai luminos pentru țara în care m-am născut! Haideți împreuna să votăm oriunde în lume n-am fi, pentru a oferi generațiilor viitoare o viață mai frumoasă!”

 

Cătălin Josan

„Duminică, eu votez DA Maia Sandu. Votul meu este anti-sistem, unul investit cu cap. Iar de veți da greş, conştient sau nu, sau nu veţi acţiona suficient de rapid, dna Sandu, aveţi promisiunea mea că vă vom cânta serenade la Condriţa, aşa cum i-am făcut-o lui Timofti. E o responsabilitate enormă, iar așteptările sunt pe potrivă. Acum însă, fiecare vom pune umărul în a ne salva ţara”.

PC: zimbio.com
PC: zimbio.com

Pasha Parfeni

Și interpretul Pasha Parfeni o susține pe Maia Sandu, iar pentru a mobiliza cetățenii, acesta a publicat un video încă înainte de turul I: „Eu cred ca Mai avem speranță. Speranța că putem construi o țară fără corupție și oligarhi.Eu votez Maia Sandu , Candidatul unic al opoziției adevărate. Nu vreau un președinte complice. Vreau un președinte incomod acestei guvernări.”

 

Eugen Doga

„Avem nevoie de un preşedinte care îşi declară deschis poziţia faţă de această ţară anevoioasă şi acest popor risipit. Lumea trebuie să înţeleagă că nouă ne trebuie o asemenea personalitate ca Maia Sandu, pe care eu o susţin cu mare drag şi mă voi bucura dacă lumea va înţelege că dânsa poartă de grijă acestei ţări şi acestui popor şi o va vota.

PC: revistatango.ro
PC: revistatango.ro
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente