Trans Cargo Terminal își dublează capacitățile de export a cerealelor prin Portul Internațional Liber Giurgiulești

ec85c3aaef3228b3ba5a7c47074e11bb

Compania Trans Cargo Terminal SRL, parte a Grupului Trans-Oil (TOG), a finalizat proiectul de extindere a terminalului de export cerealier din Portul Internațional Liber Giurgiulești. Acum Trans Cargo Terminal va avea capacitatea de încărcare de peste 1.000 de tone de produse cerealiere pe oră, pe nave maritime destinate transportării de până la 8.000 de tone, precum și pe barje fluviale. Astfel, datorită acestor investiții, a fost atinsă cea mai înaltă rată a de transbordare a produselor cerealiere printre terminalele din regiune. Inaugurarea a avut loc joi, 10 noiembrie, în cadrul unui eveniment festiv.

Datorită acestor investiții vor crește substanțial capacitățile, și va exista posibilitatea de a fi atrași noi clienți, a menționat președintele TOG, Vaja Jhashi. „Datorită creșterii substanțiale a capacităților avem posibilitatea de a atrage clienți noi și, în același timp, de a permite grupului nostru de companii și clienților deja existenți, să mărească volumele destinate transbordării. Proiectul de extindere a constat în construcția unei dane adiționale cu ieșirea spre Dunăre, a unui siloz cu capacitatea de stocare de 12.000 de tone, a unui debarcader cu adâncimea corespunzătoare, precum și în instalarea echipamentului de încărcare de înaltă capacitate”, a spus Vaja Jhashi.

El a precizat că pentru realizarea acestui proiect au fost investiți aproximativ 6 milioane de dolari. „Pentru realizarea acestui proiect au fost investiți aproximativ 6 milioane de dolari, fiind create și 30 de locuri de muncă permanente adiționale. Datorită extinderii terminalului capacitatea totală de stocare va atinge cifra de 70.000 tone și o va înregistra o creștere a capacității de transbordare de la 300.000 tone până la 800.000 tone anual, ceea ce este echivalent cu aproximativ 75% din exportul anual de produse cerealiere a Republicii Moldova”, a declarat Vaja Jhashi, potrivit unui comunicat de presă al Grupului Trans-Oil, scrie infotag.md.

Prezent la inaugurare, ministrul Economiei și Comerțului Octavian Calmâc s-a arătat impresionat de modul în care s-a dezvoltat infrastructura Portului Giurgiulești. „Sunt convins că acum 11 ani, când discutam despre dezvoltarea acestui acest port, erau foarte puțini optimiști. Nu doar investitorii și rezidenții, dar chiar și noi eram destul de pesimiști pentru că pe de o parte era problema de infrastructură, pe de altă parte de finanțe. Dar am găsit cu sprijinul instituțiilor financiare internaționale să dezvoltăm această infrastructură”, a declarat oficialul.

De asemenea, ambasadorul SUA la Chișinău James Pettit a arătat că proiectul de extindere a terminalului de export cerealier finalizat de Compania Trans Cargo Terminal va contribui la dezvoltarea ramurii cerealiere.

Adițional exportului de cereale în vrac, care în mai mare parte sunt livrate pe piețele din regiunea mediteraneană, cantități semnificative de produse cerealiere din Moldova sunt exportate prin intermediul Portului Internațional Liber Giurgiulești în containere maritime către Asia, a mai anunțat grupul.

Pe parcursul primelor 10 luni ale anului 2016, unsprezece companii locale au expediat peste 60.000 de tone de grâu în containere maritime spre țări precum Malaezia, Myanmar și Indonezia.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente