Igor Dodon, Președintele PSRM și candidat la alegerile prezidențiale, a declarat joi în cadrul dezbaterilor de la Pro TV Chișinău că în perioada anilor 2012-2015, perioadă în care Maia Sandu a ministră al Educației, au fost înregistrate peste 400 de cazuri de suicid în rândul tinerilor.
De aceste „decese” s-ar face vinovată direct contracandidata lui Dodon din turul al doilea al alegerilor prezidențiale, Maia Sandu, prin intermediul reformelor pe care le-a făcut în perioada cât a fost ministră, mai exact prin decizia de a instala camere de luat vederi în sălile de BAC.
Datele statistice însă ne spun altceva. Potrivit acestora rata suicidului în Republica Moldova nu este în creștere, însă este alarmant de mare, înregistrând un număr relativ constantă în ultimii 15 ani, iar datele vociferate de către liderul PSRM nu sunt decât un truc electoral cras.
Potrivit Biroului Noțional de Statistică, cei mai predispuși nu sunt adolescenții sau tinerii care își încheie studiile liceale, ci tinerii care au o vârstă de 25-29 de ani. Potrivit acelorași date, anual se sinucid 30 de copii minori, iar în rândul tinerilor sub 20 de ani care recurg la suicid oscilează între două și cinci cazuri la 100.000 de persoane. Vedeți datele complete mai jos:
Liuba Ceban, psiholog și reprezentantul național al Asociației Internaționale pentru Prevenirea Suicidului l-a criticat dur pe Igor Dodon pentru declarațiile eronate pe care le-a utilizat în cadrul dezbaterilor.
„Vă rog să nu începeți acțiuni de prevenire a suicidului în timpul campaniei electorale. Vă rog foarte mult! Acest lucru influențează negativ asupra percepției realității în privința unei probleme atât de sensibile precum este suicidul! Modul în care o faceți este ofensator pentru familiile care au pierdut copii în rezultatul suicidului. Este dăunător să ridici această problemă fără să cunoști cum să o abordezi corect!
Declarația că 400 de persoane au decedat prin suicid din cauza camerelor care sunt instalate la examenele de bacalaureat, are cel puțin două erori grave:
1. De ordin statistic: În rezultatul suicidului decedează anual până la 30 de copii. Este o cifră mare. O viață de copil este deja mult. Majorarea intenționată a cifrei suicidelor are ca efect majorarea de facto a numărului acestora, ca urmare a efectului Werter. Vă rog să-mi oferiți sursele de unde v-ați documentat. Eu cunosc alte date furnizate de Biroul Național de Statistică.
2. De ordin psihologic. Niciodată un om nu se sinucide doar dintr-o singură cauză! Cauza numărul unu este un motiv interior, cum ar fi percepția de singurătate, boală psihică, boală fizică. Și în nici într-un caz camerele video. Eu nu înțeleg cum poți să faci declarații publice atât de iresponsabile și nepregătire pe un subiect atât de sensibil”, a scris pe contul său de Facebook Liuba Ceban.