După un amplu și îndelungat proces de consolidare și restaurare, Muzeul Național de Artă al Moldovei și-a redeschis ușile intrării centrale, readucând în circuitul public un sector important al unui valoros monument de arhitectură, sediul central „Dadiani” din str. 31 August 1989, nr.115.
La eveniment mai participat premierul Pavel Filip, ministrul Culturii, Monica Babuc, Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, Directorul general al Muzeului de Artă al Moldovei, Tudor Zbârnea, precum și numeroase personalități ale lumii culturale, academice și politice.
Finalizarea lucrărilor de restaurare a sediului central „Dadiani”al Muzeului Național de Artă al Moldovei, care este un edificiu cu valoare de patrimoniu, monument de arhitectură și istorie construit între anii 1899-1901, a fost posibilă datorită grantului de 1 milion de euro acordat de către Guvernul României în baza Memorandumului semnat între Ministerul Afacerilor Externe al României și Ministerul Culturii al Republicii Moldova.
Faţada muzeului din piatră şi cărămidă roşie şi-a păstrat aspectul iniţial, iar ferestrele şi uşa de la intrare au fost făcute din lemn tare, stratificat. În conformitate cu proiectul de restaurare, edificiul şi-a păstrat elementele arhitecturale de la începutul sec. 19, când a fost dată în exploatare clădirea fostului gimnaziu de fete, fondat de principesa N. G. Dadiani. Construit după un proiect al arhitectului Alexandru Bernardazzi şi specific stilului neoclasicist cu elemente gotice, acest edificiu rămâne un model al arhitecturii civile de la sfârşitul sec. XIX – începutul sec. XX.
Astfel, începând cu 5 noiembrie, publicul va avea acces în spațiul expozițional, cu o suprafață de 1.783 m2, reabilitat și dotat cu cele mai performante sisteme de expunere, conservare și protejare a patrimoniului. În această zi, accesul publicului în sălile expoziționale va fi gratuit.
Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, amplasat în centrul oraşului Chişinău, este singura instituţie de acest profil din R. Moldova şi are în gestiune trei edificii reprezentative, monumente de arhitectură de la cumpăna sec. XIX-XX. Acesta a fost fondat de către Alexandru Plămădeală şi Auguste Bailayere în anul 1939.
Sediul Dadiani este un edificiu cu valoare de patrimoniu, monument de arhitectură și istorie, construit între anii 1899 și 1901. Ridicată din inițiativa și finanțată de către principesa Natalia Dadiani, clădirea a găzduit, inițial, gimnaziul de fete. Începând cu anul 1989, în sediul Dadiani, se desfășoară întreaga activitate administrativă și expozițională a Muzeului Național de Artă al Moldovei.
Expoziția permanentă de Artă Națională include o colecție de peste 39 de mii de opere din Colecția de Artă Religioasă (icoane și obiecte de cult, sec. XVI-XIX), precum și din Colecția de Artă Modernă și Contemporană (pictură, grafică, sculptură, artă decorativă, sec. XIX-XX), care vor fi etalate în cele mai moderne condiții de protejare și expunere.