Tinerii moldoveni din Danemarca vor parcurge 600 de km pentru a vota la alegerile prezidențiale din 13 noiembrie

1

Un grup de studenți moldoveni din Horsens, Danemarca, își doresc cu tot dinadinsul să voteze la algerile prezidențiale din 13 noiembrie. Pentru a-și exercita însă dreptul de vot, aceștia vor fi nevoiți să meargă până la Berlin, unde se află cea mai apropiată secție de votare.

Pentru a călători până la Berlin, tinerii au nevoie de 550 de dolari, sumă ce va acoperi costurile pentru arenda unui autoturism și combustibilul necesar, iar pentru a colecta această sumă, studenții au inițiat o campanie de colectare de fonduri pe generosity.com.

„Duminică, 13 Noiembrie, destinul unei întregi țări poate fi schimbat. Aceasta ne va ajuta să facem o schimbare în viața unor generații; generații de tineri care sunt nevoiți să plece peste hotare, departe de casă – pentru a avea o viață mai bună. Din motiv că viața de student nu ne permite o așa șansă (de a achita sume importante pentru noi și poate semnificative pentru dumneavoastră), facem o chemare către toți cei care doresc să ne ajute în a ajunge DUMINICĂ 13 NOIEMBRIE la VOT”, au menționat tinerii.

Vestea bună e că suma necesară a fost deja colectată datorită donatorilor care au fost receptivi la mesajul studenților, astfel că aceștia își vor putea exercita dreptul la vot în turul II al alegerilor prezidențiale.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente