Candidatul comun de centru-dreapta la prezidențiale, Maia Sandu şi Andrei Năstase, președintele Partidului Politic Platforma Demnitate şi Adevăr, continuă campania „Luăm țara la Pas cu Demnitate și Adevăr”. Cei doi politicieni au mers din nou la o piața, unde au discutat cu oamenii despre turul doi al alegerilor care vor avea loc pe 13 noiembrie.
„Ieri, în piață, am întâlnit oameni care muncesc onest, zi de zi, pe frig și ploaie, pentru a putea asigura un trai decent familiilor. Oamenii din toată Moldova își doresc o schimbare spre bine, o schimbare care să vină de sus. Oamenii își doresc să trăiască într-o țară unde omul este respectat, iar statul lucrează pentru cetățean”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.