Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor Iurie Chirinciuc a avut miercuri, 2 noiembrie, o întrevedere cu reprezentanții unei corporații chineze, specializate în construcția drumurilor. În cadrul discuțiilor, Iurie Chirinciuc le-a prezentat oamenilor de afaceri care sunt cele mai importante proiecte din cadrul MTID ce necesită a fi dezvoltate.
1. Construcția autostrăzii Ungheni-Chișinău-Odesa, pe teritoriul Republicii Moldova, care va avea o lungime de aproximativ 220 de kilometri și o lățime de patru benzi. Construcția căreia presupune mijloace financiare de peste 0,5 miliarde de dolari.
2. Un alt proiect este reconstrucția șoselei de centură a municipiului Chișinău. Acum, aici au loc lucrări de construcție pe o porțiune de șapte kilometri, care leagă șoseaua Balcani de oralul Ialoveni. Dar, urmează a fi construite sectoare de drum de la zero, dar și renovarea altora. Acest proiect va costa 200 de milioane de euro.
Oficialii chinezi s-au arătat interesați să încheie un parteneriat public-privat pentru reparația drumurilor menționate mai sus.
Ministrul transporturilor și Infrastructurii Drumurilor Iurie Chirnciuc i-a îndemnat pe agenții economic să participe la licitațiile de selectare a agenților economici care vor efectua studiile de fezabilitate, dar și de reparație a traseelor.
Mai mult, oficialul s-a arătat mulțumit că tot mai multe companii internaționale, cu o bogată experiență în construcții vor să investească în dezvoltarea infrastructurii din Republica Moldova.