Echipa de dansatori Republicii Moldova a participat la Campionatul Mondial de Hip Hop (IDO Hip Hop World-Championships 2016) care a avut loc în Austria, orașul Granz, de unde s-a întors acasă cu mai multe premii în palmares. La acest concurs au participat aproximativ 3.700 de dansatori din 30 de țări, care au concurat pentru a se clasa pe primele poziții, iar țara noastră a fost reprezentatată de echipa Space Dance Company, care se poziționează pe locul I în Europa.
„Pentru a merge la acest Campionat Mondial, a trebuit să concurăm mai întâi la noi în țară. Astfel, abia după organizarea concursului în Republica Moldova, se decide cine va merge mai departe”, a menționat Marina Baban, directorul școlii de dans, în cadrul unei emisiuni televizate.
„Cred că una dintre cele mai profunde emoții pe care am trăit-o a fost cea de mândrie că am ajuns la acest campionat, căci numai conducătorii noștri știu cât e de greu să ajungi acolo. Am fost mândră când ai noștri au luat locul 1 și noi așteptam să auzim imnul răsunând, dar nu a fost să fie, căci organizatorii nici nu îl aveau. L-am cântat totuși noi sau mai bine zis am strigat, ca să fim auziți. Totuși, și mai plăcut a fost momentul în care așteptam să evoluăm și priveam echipele care dansau în acel moment, ca la un moment dat să ne dăm seama că ei au preluat bucăți din dansul nostru cu care am ajuns până în finală la campionatul mondial din anul trecut, unde am luat locul 1”, susține Alina Scutari, membră a Space Dance Company.
Dansatorii s-au întors acasă cu mai multe premii și nu au de gând să se oprească din a cuceri lumea:
Locul 1 — duetul de juniori Sorin Caldare și Vadim Șimanschii (categoria Electric Boogie).
Locul 2 — B-boy Jorik (dintre 50 de bboys, categoria Break Dance).
Locul 4 — Iurii Rîbac (dintre 150 de dansatori, Solo).
Locul 4 — Small Group alcătuit din șapte dansatori adulți (dintre 85 de participanți), coregraf: Iurii Rîbac.
Locul 5 — Alexandru Mudrigheli (dintre 180 de persoane, Battle).
Locul 8 — duetul de juniori Lana Carauș și Alexandru Mudrigheli (dintre 160 de duete).