(video) Maia Sandu: „Să le demonstrăm corupților și hoților că noi suntem mai puternici”

Maia Sandu
Foto:Privesc.eu

Candidatul comun de centru-dreapta la prezidențiale, Maia Sandu, a votat pentru ca la conducerea Republicii Moldova să vină oameni onești, corecți și care să reprezinte cetățenii.

„Vreau să le spun tuturor cetățenilor, să nu le fie frică să vină astăzi la vot și împreună să facem ordine în țară. Aceste alegeri sunt extrem de importante, iar noi am demonstrat că oamenii simpli, oamenii cu puține resurse, dar oamenii cu bun simți și intenție bună pot să facă diferența. Haideți să mai facem un pas astăzi, să mergem cu toții la vot și să le demonstrăm corupților, hoților că noi suntem mai puternici. Noi suntem mai mulți și vom reuși”, a declarat Maia Sandu.

„Noi suntem pentru relații bune cu toate țările, dar toate aceste relații trebuie să fie construite pe respect reciproc și pe respectul cetățenilor din ambele țări, indiferent dacă vorbim despre o țară mică sau o țară mare. Noi toți avem drepturi egale și eu voi promova interesele cetățenilor Republicii Moldova în raport cu toate țările lumii”, a mai adăugat aceasta.

Maia Sandu își dorește un președinte onest, corect, care să reprezinte cetățenii care muncesc cinstit, care vor să trăiască în Republica Moldova. „Un președinte care să ne unească pe noi pe toți și să nu ne divizeze, să nu ne sperie că ne va alunga din această țară, un președinte care vrea ca acestă țară să prospere și în care toți oamenii să se bucure de bunăstare.”

Candidata și-a exercitat dreptul la vot la secția de votare din incinta Liceului teoretic „Petru Rareş”, aflat pe strada Nicolae Costin, 63.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente