(foto, video) Alegerile prezidențiale, reflectate în presa internațională! „Moldova alege între Rusia și Europa”

bbc

În premieră, în ultimii 20 de ani, Republica Moldova își alege președintele țării. Evenimentul este reflectat și de presa internațională și atrage atenția asupra contextului care i-ar putea determina pe alegători să aleagă un candidat prorus, după aproape șapte ani de guvernare proeuropeană.

O victorie a candidatului socialist Igor Dodon ar fi o veste bună pentru Rusia, care se luptă cu Vestul pentru influență în Europa de Est. Dodon dorește să renunțe la acordul cu UE și să intre, în schimb, în Uniunea Vamală Eurasiatică.

 

bbc
1#. Potrivit BBC, votarea este văzută ca o luptă între cei care sprijină legături mai strânse cu Rusia și cei care doresc integrarea în Uniunea Europeană. „Fosta republică sovietică este una dintre cele mai sărace țări din Europa și a fost lovită de un șir de scandaluri legate de corupție. Începând cu anul 1996, președinții Moldovei au fost aleși de Parlament”, spune BBC.

Igor Dodon este prezentat de BBC drept candidatul „Pro-Moscova care s-a angajat să dizolve Parlamentul și să organizeze alegeri anticipate, dacă va învinge la alegeri. Principalul său rival este candidata pro-occident, Maia Sandu, opoziția de centru-dreapta. Sandu a fost lăudată pentru reformarea sistemului de învățământ”.

„Povestea miliardului” continuă să fie faimoasă și în acest articol. Autorul precizează că, Republica Moldova a fost aruncată în „criza politică” odată cu dispariția banilor din sistemul bancar, fapt care a scos mii de oameni în stradă.

2#. Euronews a prezentat un reportaj video cu titlul: „Moldova alege între Rusia și Europa”.

„Pentru prima dată din 1996, Republica Moldova își alege direct președintele țării. Liderul în sondaje este socialistul Igor Dodon, candidatul pro-rus și fostul ministru al Economiei. Acesta promite să restabilească un parteneriat strategic cu Moscova. Dodon vrea să anuleze componenta economică a Acordului de Asociere cu UE, semnat în 2014.

Opțiunea de centru-dreapta este Maia Sandu, aceasta se situează pe locul II și se prezintă drept candidat pro-european. Fosta ministră a Educației consideră că guvernarea trebuie să convingă țara și Bruxelles-ul că va continua proiectele europene și nu se va uita înapoi către Rusia. Situată între România și Ucraina, Moldova este una dintre cele mai sărace țări din Europa”, mai menționează Euronews.

 

dsc_3063-2

3#. Tvrain prezintă informațiile generale de la CEC cu titlul: „Alegerile prezidențiale din Republica Moldova sunt declarate valabile”.

 4#. Revista Newsweek publică o analiză  despre situația din Moldova. „De ce primele alegeri prezidențiale directe din ultimii 15 ani din Moldova reflectă o diviziune artificială” se intitulează articolul semnat de Nicolae Reutoi, senior analist la Alaco, o firmă de consultanță în afaceri, cu sediul la Londra.

Moldovenii se pregătesc să-și aleagă un nou președinte și li se cere să aleagă între candidați proeuropeni și proruși, într-un scrutin care reflectă polarizarea peisajului politic. Dar, spre deosebire de Ucraina vecină, aceste împărțiri de tabere sunt artificiale și înșelătoare, servind doar la mascarea lăcomiei și cinismului multora dintre politicienii țării – un aspect de care atât Bruxelles-ul, cât și Moscova sunt conștiente”, scrie analistul.

 

Alex Morgoci
Alex Morgoci

5#. Vecinii de peste Prut, agenția de presă Mediafax, face referire la sondajele de opinie conform cărora, Igor Dodon este învingător. Aceștia prezintă articolul cu titlul: „Peste trei milioane de moldoveni, chemaţi la vot să îşi aleagă preşedintele, în primul scrutin prezidenţial cu sufragiu universal. Favorit este Igor Dodon”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Cristina Aramă
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente