Trei secții de votare din municipiul Chișinău vor fi dotate cu serviciului de translare mimico-gestuală. Acest lucru va fi făcut pentru a asigura condițiile de participare neasistată la procesul electoral a persoanelor cu dizabilități în vederea realizării drepturilor constituționale ale acestora
Astfel, Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță că persoanele care vor asigura translarea în limbajul mimico-gestual vor facilita, la cerere, procesul de comunicare dintre membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare și alegătorii cu dizabilități de auz.
De asemenea, în trei secții de votare din orașul Basarabeasca, municipiile Chișinău și Bălți, vor fi instalate sisteme televizate cu circuit închis de către persoane autorizate. Birourile electorale ale secțiilor de votare nr. 1/137 din municipiul Chișinău, nr. 2/36 din municipiul Bălți și nr. 5/3 din orașul Basarabeasca vor acorda asistența logistică necesară observatorilor/experților tehnici împuterniciți cu administrarea sistemului televizat cu circuit închis, care va funcționa în ziua scrutinului din 30 octombrie 2016.
Proiectul este realizat de Asociația Obștească Alianța INFONET în parteneriat cu Asociația MOTIVAȚIE din Moldova, Asociația Surzilor din Moldova, Centrul de Reabilitare Medico-Socială pentru Persoane cu Vedere Slabă ”Low Vision”.
În premieră, la alegerile prezidențiale din 30 octombrie curent, secțiile de votare vor fi dotate cu lupe pentru a facilita procesul de votare al persoanelor cu dizabilități de vedere.