Negocierile de vineri dintre Uniunea Europeană, Canada şi Guvernul regiunii belgiene Wallonia pe tema Acordului de parteneriat comercial au eşuat, anunţă ministrul canadian al Comerţului, Chrystia Freeland, citată de postul RTBF. Rezultatele evaluărilor şi calendarele pentru ridicarea vizelor sunt discutate cu partenerii noştri europeni, ar fi prematur să comentăm despre viitori paşi în acest moment, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai guvernului canadian.
„Guvernul Canadei, în colaborare cu România şi Bulgaria, este hotărât să lucreze pentru apropierea de scopul comun al călătoriilor fără viză pentru toţi cetăţenii Uniunii Europene. Experţi tehnici canadieni au vizitat atât România, cât şi Bulgaria în această vară pentru a colecta informaţii care să ajute Canada să-şi revizuiască aprecierile despre performanţa fiecărei ţări în îndeplinirea criteriilor de ridicare a vizelor pentru Canada. Rezultatele evaluărilor şi calendarele pentru ridicarea vizelor sunt discutate cu partenerii noştri europeni. Ar fi prematur să comentăm despre viitori paşi în acest moment”, a fost răspunsul departamentului pentru relaţii cu presa al ministerului pentru imigraţie, refugiaţi şi cetăţenie de la Ottawa la solicitarea sursei citate pe tema ridicării vizelor în cursul anului 2017.
Chrystia Freeland s-a declarat „dezamăgită” şi a vorbit de o „oportunitate pierdută”. „În ultimele luni, am lucrat foarte intens cu reprezentanţii Comisiei Europene şi cu cei ai statelor membre. Dar mi se pare evident că Uniunea Europeană nu este capabilă acum să aibă un acord internaţional, nici măcar cu o ţară care are valori atât de europene precum Canada, nici măcar cu o ţară atât de politicoasă şi răbdătoare. Canada este dezamăgită, eu personal sunt foarte dezamăgită, am munci foarte, foarte mult. Am decis să revenim acasă. Sunt foarte tristă”, a declarat Chrystia Freeland.
Junker anunţă că eliminarea vizelor pentru români este o „propunere” care se va concretiza doar prin semnarea CETA
Propunerea privind eliminarea vizelor de călătorie pe teritoriul canadian pentru cetăţenii români şi bulgari se va concretiza doar dacă va fi semnat Acordul de parteneriat comercial UE-Canada, a afirmat, anterior eşuării negocierilor, preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, exprimând speranţa că Belgia va accepta semnarea CETA.
Juncker a precizat că Acordul UE-Canada va permite eliminarea vizelor de călătorie pentru cetăţenii români şi bulgari. „Avem o propunere care prevede că obligaţiile privind vizele de călătorie vor fi eliminate pentru români şi bulgari de la 1 decembrie 2017. Liberalizarea vizelor va funcţiona doar dacă vom avea un acord între UE şi Canada, dacă acordul va fi adoptat. Sunt încrezător că va fi un acord şi, în al doilea rând, că prietenii noştri români şi bulgari vor reuşi să obţină eliminarea vizelor la care sunt îndreptăţiţi”, a subliniat Juncker.