A fost inițiată o petiție împotriva demolării cinematografului Gaudeamus

zaikin
Foto:petitieonline.com

La începutul anului 2016, primăria Chișinău a anunțat că în locul cinematografului Gaudeamus se propune o nouă construcție – un bloc rezidențial cu 14 etaje. După ce, săptămâna trecută, zeci de tineri au venit să urmărească proiecții în aer liber în fața cinematografului în semn de protest, recent, în mediul online a apărut o petiție împotriva acțiunilor de demolare.

„Considerăm că aceasta este o oportunitate de a ne face auziți și de a exprima poziția noastră pentru a salva cinematograful Gaudeamus”, scriu autorii petiției, care invocă câteva motive pentru care cinematograful trebuie să rămână intact, precum faptul că rețeaua de cinematografe a scăzut de la un număr de 14 cinematografe la doar 4 cinematografe active din care doar două prezintă filme necomerciale sau că cinematograful Gaudeamus face parte din patrimoniul arhitectural al lui Valentin Voițehovschi.

Textul integral al petiției îl găsiți pe petitieonline.com.

Reamintim că, pe 9 octombrie, în fața cinematografului Gaudeamus, au avut loc proiecții de film difuzate în cadrul unui eveniment ce a avut drept scop salvarea cinematografului de la demolare. Circa 100 de persoane s-au alăturat protestului, acolo unde s-au ținut și discuții publice la această temă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente