Studiu: Cum și cât ulei vegetal consumă moldovenii într-un singur an?

Olive oil and olives
Foto:urbanlifestyle.ro

Mulți dintre noi, moldovenii, cel puțin odată, am văzut în copilărie cum bunica cumpăra ulei toamna, după ce floarea-soarelui se recolta de pe dealuri. Se întâmpla la târg, bunica întreba prețul, apoi dacă acesta-i convenea, gusta uleiul, un gât mărunt doar, și își lua cât avea nevoie pe tot anul.

Oamenii de la țară nu cumpără ulei

Astăzi, ar fi vesel să vedem o asemenea scenă de degustare într-un supermarket din capitală. Cu toate acestea, chiar dacă lucrurile s-au schimbat, oamenii oricum au nevoie de ulei vegetal. Magenta Consulting a aflat cât de des, în ce cantități și în care perioade ale anului moldovenii cumpără ulei.

Așadar, rezultatele sondajului arată că 36% din intervievați nu cumpără ulei de loc. Unul din trei moldoveni merg la magazin după ulei o dată pe lună și mai rar, iar a zecea partea din populația țării – săptămânal.

Pe timp de iarnă, perioada octombrie – aprilie, cei mai mulți sunt moldovenii care procură ulei în cantități de 0.5 litri – 45%. Pe de altă parte, în cealaltă perioadă a anului, mai – septembrie, 22% procură ulei vegetal în cantități de 1 litru.

Doi din zece moldoveni, atât în perioada rece a anului, cât și în acea caldă, se aprovizionează cu ulei în butelii de la 3 la 5 litri. Este important de menționat că, categoria celor care nu cumpără ulei nici vara, nici iarna, este reprezentată majoritar de oamenii de la țară.

Salariu mai mare – butelii mai mari

Pe parcursul anului, cel mai des, unul din patru moldoveni cumpără ulei vegetal în sticle de 1 litru. Unul din cinci intervievați, cumpără ulei în cantități mult mai mari – de 5 litri. Mai puțini sunt cei, un moldovean din patru, care cumpără ulei în cantități de 2 și 3 litri.

Dacă sticlele de ulei vegetal de un 1 litru sunt preferatele printre locuitorii zonei de centru a Republicii Moldova, cele de 5 litri sunt mai populare în sudul țării. Uleiul în cantități mici este mai des procurat de tinerii ce nu au mai mult de 25 de ani, de persoanele în relație de concubinaj, cele cu studii superioare și cele care au un venit lunar între 10 mii și 15 mii de lei.

Pe de altă parte, buteliile de 5 litri cu ulei sunt cumpărate preponderent de persoanele mai în vârstă, între 40 și 50 de ani, cele căsătorite și cele ce dețin studii medii de specialitate. Totodată, cumpărarea uleiului în cantități mari, conform rezultatelor studiului, și-o permit mai des persoanele care câștigă lunar peste 15 mii de lei.

Metodologie: Sondajul a fost realizat de Magenta Consulting pe un eșantion probabilistic stratificat multistadial de 1129 de respondenți, cu o marjă de eroare de +/-3% la un nivel de încredere de 95%. Datele au fost colectate în perioada 22 septembrie – 8 octombrie, 2015. Datele au fost adunate din chestionarele ce au fost colectate prin intermediul interviurilor față în față.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente