Un fost angajat al Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI, a fost reținut de forțele de ordine fiind cercetat penal pentru escrocherie. Potrivit denunţătorului, bărbatul ar fi pretins de la acesta, prin înșelăciune și abuz de încredere, o sumă de 600 de euro, susținând că are influență asupra unui decan al Universității de Stat din Moldova, în vederea determinării perfectării unei diplome de bacalaureat.
Urmare desfășurării măsurilor speciale de investigații și acțiunilor de urmărire penală, a mai fost identificată o persoană, care a declarat că, anterior, i-ar fi transmis bănuitului o sumă de 2.000 lei, de asemenea pentru perfectarea diplomei de bacalaureat.
De menționat că acesta are antecedente penale pentru dezertare și trafic de influență. Bănuitul și-a recunoscut vina și la moment este cercetat penal în stare de libertate.
Pe cazul dat, de către Secția urmărire penală a SPIA al MAI, a fost pornită o cauză penală conform indicilor infracţiunii prevăzute de art. 190 alin. (1) Cod penalal Republicii Moldova (Escrocheria).
Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau închisoare de pînă la 3 ani.
Conducerea urmării penale este exercitată de către Procuratura raionului Ocnița.