Doar 905 de blocuri locative au fost conectate la agentul termic. Când vor fi conectate restul locuințelor?

caldura_calorifer1_65349900

Termoelectrica S.A. a anunțat că din 12 octombrie va începe furnizarea energiei termice pentru încălzire către consumatorii din întreg municipiul Chişinău. Astăzi însă, în cadrul ședinței primăriei Chișinău a fost anunțat că doar 905 blocuri din totalul celor 2.788 au fost conectate la căldură.

Deși procedura de conectare la căldură este foarte simplă și durează maxim 3 ore, mulți gestionari ai fondului locativ nu au înaintat cererea de conectare la agentul termic. Cu toate acestea, unele clădiri nu vor fi racordate la agentul termic din cauza datoriilor, iar restul blocurilor din capitală vor fi conectate la cererea locatarilor. Totodată, potrivit Termoelectrica, au fost depuse 9.848 de cereri pentru compensații la agentul termic, iar alte 573 de cereri sunt în curs de examinare.

Pentru conectarea blocului la agentul termic, gestionarul clădirii trebuie să se asigure că au fost îndeplinite toate lucrările de pregătire a sistemului interior. Ulterior, acesta se va adresa cu pașaportul tehnic la sediul teritorial al întreprinderii, în funcţie de sector. Specialiștii Termoelectrica S.A. vor face ultimele verificări şi, în cel mai scurt timp, blocul locativ va avea caloriferele fierbinți.

În noul sezon de încălzire locuitorii din municipiul Chişinău vor plăti un tarif majorat pentru agentul termic livrat – 1068 de lei şi 22 de bani pentru o gigacalorie, în creștere cu 81 de lei şi 22 de bani faţă de sezonul trecut.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente