Au mai rămas doar câteva zile până la finalizarea oficială a lucrărilor de renovare a scărilor acvatice din Parcul „Valea Morilor”. Vineri, 7 octombrie, a fost pornit și sistemul de apă a scărilor acvatice, iar ultimele amenajări a zonei sunt pe sfârșit. Muncitorii au decorat zona Cascadelor cu arbuști, au amenajat peluza și au instalat elemente de sculptură pentru a completa decorul scării.
Menţionăm că întregul obiectiv – rotonda, scările, havuzurile şi sistemul de iluminat decorativ, după renovare, vor avea o structură de rezistenţă sporită, păstrând în acelaşi timp aspectul arhitectural din anii 1960-1970.
Proiectul de restaurare a obiectivului a fost realizat de către Institutul municipal „CHIŞINĂU-PROIECT” şi a fost avizat de Ministerul Culturii. Valoarea proiectului este de circa 15 milioane lei, bani alocaţi din bugetul municipal.
De asemenea, primarul de Chişinău a inspectat şi plaja de la Valea Morilor, unde au loc lucrări de extindere a zonei de odihnă. Tot aici, se desfășoară și lucrări de amenajare a aleii pietonale din jurul lacului, aflate la etapa finală.
Un alt obiectiv aflat în construcție este pista pentru bicicliști din jurul lacului, care va fi paralelă cu aleea pietonală. La moment se desfășoară lucrări de construcție a unei porțiuni noi de 1,2 km de pistă, care nu a existat anterior. Lungimea totală a pistei pentru bicicliști din jurul lacului va fi asfaltată și va avea o lungime de circa 2 km. Costul lucrărilor este de 2 milioane lei, bani alocați din bugetul municipal.
Înainte