Primăria municipiului Chişinău anunţă că în perioada 7 octombrie 2016 (ora 23.00) – 10 octombrie 2016 (ora 05.00) va fi suspendat traficul rutier pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, în perimetrul străzilor Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni – Sfatul Țării, în legătură cu efectuarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii rutiere.
Pe perioada executării lucrărilor, circulaţia transportului public va fi organizată pe str. București în ambele direcții.
Conducătorii auto care traversează zona sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară. Primăria Chişinău mizează pe sprijinul instituţiilor mass-media în vederea informării opiniei publice în timp util, pentru a evita blocajele de trafic, iar cetăţenii să nu fie afectaţi de executarea lucrărilor.