(video) Fii tu însuți, ai dreptul! Află ce este discriminarea și cum te poți proteja legal

untitled

Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității și Institutul de Politici Publice au lansat un nou spot social adresat tuturor persoanelor aflate pe teritoriul Republicii Moldova, astfel încât fiecare om informat să-și poată revendica dreptul la egalitate și nediscriminare.

Spotul a fost realizat de către echipa de creație a studioului MILK FILMS în stilul whiteboard. „Pentru acest spot au fost utilizate peste 900 de cadre, 23 de ore de filmări, 19 markere, patru săptămâni de producție, multă-multă cafea și o tonă de răbdare”, a susținut regizorul spotului, Victor Iarovoi.

„Conform conceptului, spotul va fi utilizat inclusiv în cadrul Programelor de trainiguri și a cursurilor de informare realizate, încontinuu, de către Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității din Moldova, în colaborare cu mai multe organizații non-guvernamentale din țară”, a menționat președintele Consiliului, Ian Feldman.

Spotul social este realizat în cadrul campaniei de informare online, orientată spre promovarea drepturilor de bază ale omului într-un presupus act de discriminare a proiectului „Consolidarea capacității sistemului național din Republica Moldova în vederea combaterii fenomenului de discriminare prin intermediul participării societății civile”.

Proiectul este implementat de Institutul de Politici Publice împreună cu partenerii săi: Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității din Moldova, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) din România și Institutul pentru Politici Publice din România.

Proiectul este susținut financiar de Uniunea Europeană prin Instrumentul European pentru Democrație și Drepturile Omului și cofinanțat de Fundația Soros-Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente