(studiu) Urmărește care este calitatea apei de la robinet în fiecare localitate din țară

1

Cât de sănătoasă este apa de la robinet în raioanele țării și în ce măsură corespunde aceasta parametrilor fizico-chimici şi microbiologici? Răspunsul la această întrebare ni-l oferă studiul „Monitorizarea calităţii apei potabile distribuite în sistemele de apeducte centralizate din oraşele Republicii Moldova”, lansat astăzi, 4 octombrie.

În studiu, probele au fost prelevate în marea majoritate din apeductele centralizate (apa de la robinet) ale instituţiilor publice (Instituţii Medico-Sanitare Publice, Instituţii Preşcolare etc.), precum şi de la persoane fizice. Probele de apă au fost prelevate independent de către monitorii proiectului în prezenţa reprezentanţilor organizaţiilor responsabile de distribuţia apei în regiuni (în majoritatea localităţilor), conform instrucţiunilor oferite de laboratorul „Geolab” al Institutului de Chimie al AŞM, laboratoarele microbiologice ale CSP Cahul, CSP Bălţi şi Laboratorul încercări produse agroalimentare al Î.S. „Centrul de Metrologie Aplicată şi Cercetare”. Monitorii au dispus de echipamente de prelevare şi recipiente specifice fiecărui loc de prelevare.

Mai jos poți urmări care sunt concluziile studiului referitoare la calitatea apei în localitatea ta.

Regiunea Centru

# Orașul Strășeni

Sursele de apă ce alimentează sistemul de apeducte din Străşeni sunt apele subterane (sondele arteziene). S-a prelevat o probă de apă potabilă. Ea nu corespunde cerinţelor de calitate, după indicatorii fizico-chimici analizaţi din cauza nivelului sporit de fier. Indicii microbiologici corespund normelor igienice.

# Orașul Cricova

Acest oraş este aprovizionat cu apă potabilă prin sistemul centralizat de apeducte din râul Nistru. S-a prelevat o probă de apă potabilă din apeduct. Analiza parametrilor fizico-chimici şi microbiologici din proba respectivă ne indică că apa potabilă corespunde cerinţelor de calitate prevăzute în legislaţie.

#Orașul Criuleni

Sursele de apă care alimentează sistemul de apeducte din Criuleni sunt apele subterane (sonde arteziene şi izvor). S-a prelevat o probă de apă potabilă. Ea nu corespunde cerinţelor de calitate din cauza nivelului sporit de sodiu, sulfaţi, nitraţi, mineralizare, reziduul sec. Indicii microbiologici analizaţi, de asemenea, nu corespund normelor igienice.

#Orașul Vadul lui Vodă

Localitatea este aprovizionată cu apă potabilă prin sistemul centralizat de apeducte din râul Nistru. S-a prelevat o probă de apă potabilă din apeduct. Analiza parametrilor fizico-chimici din proba respectivă ne arată că apa potabilă corespunde cerinţelor de calitate, conform indicatorilor studiaţi, însă indicii microbiologici analizaţi nu corespund normelor igienice.

 

5

# Orașul Nisporeni

Sursa de apă ce se distribuie prin sistemul centralizat de apeducte din Nisporeni este râul Prut. S-a prelevat o probă de apă potabilă. S-a constatat că proba dată nu corespunde cerinţelor de calitate din cauza nivelului sporit de fier. Nici indicii microbiologici analizaţi nu corespund normelor igienice.

# Orașul Ungheni

Sursa de apă ce alimentează sistemul de apeducte din Ungheni este râul Prut. S-a prelevat o probă de apă potabilă. Proba respectivă nu corespunde cerinţelor de calitate, conform indicatorilor fizico-chimici studiaţi, din motivul nivelului sporit de fier. Indicii microbiologici corespund normelor igienice.

# Orașul Corneşti

Sursele de apă potabilă din Corneşti sunt fântânile. S-a prelevat o probă de apă potabilă din fântâna nr. 57, din care se alimentează Gimnaziul şi Centrul de Sănătate Corneşti. Proba analizată nu corespunde cerinţelor de calitate din cauza nivelului sporit de nitraţi. Nici indicii microbiologici examinaţi nu corespund normelor igienice.

# Orașul Anenii Noi

Sursele de apă ce alimentează sistemul de apeducte din Anenii Noi sunt apele subterane (sondele arteziene). S-au prelevat cinci probe din surse diferite de apă. Proba 1, după indicatorii fizico-chimici analizaţi, nu corespunde cerinţelor de calitate din cauza durităţii totale joase şi nivelului sporit de sodiu şi amoniu. Proba 2, după indicatorii fizico-chimici, nu corespunde cerinţelor de calitate din cauza durităţii totale micşorate şi nivelului sporit de sodiu şi fier. Proba 3, conform aceloraşi parametri, nu corespunde cerinţelor de calitate: duritate totală scăzută, nivel sporit de sodiu, nitriţi, amoniu şi fier. Indicii microbiologici din toate cinci probe nu corespund normelor igienice prevăzute în HG 934 din 15.08.2007.

#Orașul Călăraşi

Sursele de apă potabilă ce alimentează sistemul de apeducte din Călăraşi sunt apele subterane (sondele arteziene). S-au prelevat două probe din surse diferite de apă. Proba 1, după indicatorii fizico-chimici analizaţi, nu corespunde cerinţelor de calitate din cauza durităţii totale joase, precum şi al nivelului sporit de sodiu, sulfaţi, amoniu şi fluoruri. Proba 2, după indicatorii fizico-chimici investigaţi, nu corespunde cerinţelor de calitate din cauza durităţii totale micşorate şi nivelului sporit de sodiu, sulfaţi, amoniu, fluoruri, mineralizare. Indicii microbiologici analizaţi în ambele probe nu corespund normelor igienice.

# Orașul Rezina

Sursele de apa potabilă care alimentează sistemul de apeducte din acest oraş sunt apele subterane (sondele arteziene). S-au prelevat două probe de apă potabilă. Proba 1, conform indicatorilor fizico-chimici analizaţi, corespunde cerinţelor de calitate. Indicii microbiologici studiaţi, de asemenea, corespund normelor igienice. Proba 2, conform indicilor chimici analizaţi (plumb, mangan, bor), corespunde normelor stabilite în legislaţie.

# Orașul Şoldăneşti

Această localitate este aprovizionată cu apă potabilă prin sistem centralizat de apeducte, ce se alimentează din sonde arteziene. S-au prelevat cinci probe de apă potabilă din diferite surse. Analiza parametrilor fizico-chimici în toate cinci probe ne indică că apa potabilă corespunde cerinţelor de calitate, conform indicatorilor studiaţi. Indicii microbiologici s-au testat în trei probe. Rezultatele de laborator ne demonstrează că două probe nu corespund normelor igienice.

# Orașul Orhei

Sursa principală de apă ce alimentează sistemul de apeducte din Orhei este izvorul din satul Piatra. Spitalul raional Orhei dispune de sursă proprie de alimentare, sondă arteziană. S-au prelevat trei probe. Proba 1, după indicatorii fizico-chimici analizaţi, nu corespunde cerinţelor de calitate din cauza nivelului sporit de fier. Proba 2, după aceiaşi parametri examinaţi, nu corespunde cerinţelor de calitate din cauza nivelului sporit de amoniu. Proba 3, conform indicilor chimici analizaţi (plumb, mangan, bor), corespunde normelor stabilite în legislaţie. Indicii microbiologici analizaţi în probele 1 şi 2 corespund normelor igienice.

# Orașul Teleneşti

Localitatea este aprovizionată cu apă potabilă prin sistemul centralizat de apeducte din sonde arteziene. S-au prelevat şapte probe de apă potabilă din diferite surse. Proba 1 nu corespunde cerinţelor de calitate, conform indicatorilor chimici analizaţi, din cauza nivelului sporit de sodiu, sulfaţi, nitriţi, amoniu şi durităţii scăzute. Analiza parametrilor fizico-chimici în proba 2 ne indică, la fel, că apa potabilă nu corespunde cerinţelor de calitate din cauza nivelului sporit de sodiu, sulfaţi, nitriţi, fier şi durităţii scăzute. Proba 3 nu corespunde cerinţelor de calitate: nivel sporit de sulfaţi, nitriţi, fier şi duritate scăzută. Proba 4 nu corespunde cerinţelor de calitate: nivel sporit de sodiu, sulfaţi şi duritate scăzută. Proba 5 şi 7 nu corespunde normelor stabilite în legislaţie, conform indicilor chimici analizaţi (nitriţi, mangan, bor), din cauza nivelului sporit de nitriţi şi bor. Proba 6 nu corespunde cerinţelor de calitate, conform indicilor chimici analizaţi (nitriţi mangan, bor), s-a depistat nivel sporit de bor. Indicii microbiologici au fost testaţi în trei probe şi corespund normelor igienice.

# Orașul Chişinău

Sursa principală de apă ce alimentează sistemul de apeducte din Chişinău este râul Nistru. S-au prelevat două probe de apă potabilă, care corespund cerinţelor de calitate, conform indicatorilor fizico-chimici analizaţi. Indicii microbiologici în una din cele două probe investigate nu corespund normelor igienice.

# Orașul Ialoveni

Sursele de apă ce alimentează sistemul de apeducte din Ialoveni sunt apele subterane (sondele arteziene). S-a prelevat o probă de apă potabilă din apeduct, care nu corespunde cerinţelor de calitate din cauza nivelului sporit de fluoruri. Indicii microbiologici în proba analizată corespund normelor igienice.

# Orașul Hânceşti

Localitatea este aprovizionată cu apă potabilă prin sistemul centralizat, ce se alimentează din sonde arteziene. S-au prelevat patru probe de apă potabilă din diferite surse. Toate patru probe nu corespund cerinţelor de calitate, conform indicatorilor fizico-chimici analizaţi, din cauza nivelului sporit de sodiu, amoniu şi durităţii scăzute. În Proba 3 s-a atestat un nivel sporit de fier. Indicii microbiologici în toate patru probe analizate nu corespund normelor igienice.

# Satul Varniţa

Sursele principale de apă ce alimentează sistemul de apeducte din satul Varniţa, r-ul Anenii Noi şi or. Tighina sunt sondele arteziene din satul Varniţa. S-a prelevat o probă de apă potabilă, care corespunde cerinţelor de calitate, conform indicatorilor fizico-chimici şi microbiologici analizaţi.

 

2

Regiunea Sud

# Orașul Leova

Sursa de apă potabilă ce alimentează sistemul de apeducte din Leova este râul Prut. S-a prelevat o probă de apă ce corespunde cerinţelor de calitate prevăzute în HG nr. 934 din 15.08.2007, conform indicilor fizico-chimici analizaţi. Indicii microbiologici nu corespund normelor igienice.

# Orașul Cantemir

Apa potabilă distribuită prin apeductele din Cantemir provine din râul Prut. Indicii fizico-chimici şi microbiologici analizaţi în proba de apă prelevată corespund parametrilor de calitate prevăzuţi în lege.

# Orașul Cahul

Apa potabilă distribuită prin apeductele din Cahul provine din râul Prut. Proba de apă prelevată corespunde, conform parametrilor fizico-chimici analizaţi, cerinţelor de calitate pentru apa potabilă prevăzute în legislaţie.

# Orașul Basarabeasca

Sursele de apă distribuite în sistemul centralizat de apeducte din Basarabeasca provin din sonde arteziene. Proba analizată nu corespunde cerinţelor de calitate după indicatorii fizicochimici studiaţi: duritatea micşorată, nivelul de sodiu şi amoniu ridicat. Indicii microbiologici analizaţi corespund normelor igienice.

# Orașul Cimişlia

Sursele de apă ce alimentează sistemul de apeducte din Cimişlia provin din sonde arteziene. S-au prelevat patru probe din surse diferite de apă. În trei probe analizate, duritatea apei este micşorată, dar ceilalţi indici fizico-chimici analizaţi corespund cerinţelor de calitate. Proba 4, conform indicilor chimici investigaţi (plumb, bor, mangan) corespunde cerinţelor de calitate. Indicii microbiologici studiaţi nu corespund normelor igienice în două din trei probe analizate.

# Orașul Taraclia

Sursele de apă ce alimentează sistemul de apeducte din Taraclia sunt apele subterane (sonde arteziene şi izvor). S-au prelevat cinci probe din surse diferite de apă. Proba 1, după indicatorii fizico-chimici analizaţi, nu corespunde cerinţelor de calitate: duritatea micşorată, nivel sporit de sodiu, de cloruri, amoniu, mineralizare şi de fier. Indicii microbiologici analizaţi în prima probă corespund normelor igienice. Proba 2, după indicatorii fizico-chimici studiaţi, nu corespunde cerinţelor de calitate: duritatea micşorată, nivelul de sodiu, amoniu şi de fier sporit. Proba 3, după indicatorii fizico-chimici analizaţi, nu corespunde cerinţelor de calitate: nivel sporit de sulfaţi, nitraţi, fluoruri. Proba 4 nu corespunde cerinţelor de calitate conform indicilor fizico-chimici analizaţi, s-a depistat nivel sporit de bor. Proba 5 nu corespunde cerinţelor de calitate conform indicilor fizico-chimici analizaţi: nivel sporit de bor, nitraţi şi fluoruri.

# Orașul Comrat

Oraşul Comrat este aprovizionat cu apă potabilă prin sistem centralizat de apeducte, ce se alimentează din surse subterane (sonde arteziene). S-au prelevat cinci probe din surse diferite de apă. Proba 1 şi proba 2, după indicatorii fizico-chimici analizaţi, nu corespund cerinţelor de calitate din cauza durităţii totale micşorate. Proba 3, conform aceloraşi parametri examinaţi, nu corespunde cerinţelor de calitate: duritatea micşorată, nivel sporit de sodiu, sulfaţi, amoniu, mineralizare şi fier total. Proba 4, conform indicilor chimici analizaţi (plumb, bor, mangan) corespunde cerinţelor de calitate prevăzute în lege. Proba 5, conform indicilor chimici analizaţi (plumb, bor, mangan) nu corespunde cerinţelor de calitate prevăzute în lege din cauza conţinutului sporit de bor. Indicii microbiologici analizaţi în Proba 1 şi proba 3 corespund normelor igienice, dar în proba 2 nu corespund.

# Orașul Vulcăneşti

Sursele de apă ce alimentează sistemul centralizat de apeducte din Vulcăneşti sunt apele subterane (sonde arteziene). S-au prelevat trei probe din surse diferite de apă.

# Orașul Ceadîr-Lunga

Sursele de apă ce alimentează sistemul de apeducte din Ceadîr-Lunga sunt apele subterane (sonde arteziene), dar apa din aceste apeducte este tehnică. În calitate de surse de apă potabilă se folosesc fântânile arteziene cu o adâncime mai mică (90-100 m), aşa numite buvete. S-au prelevat patru probe din surse diferite de apă. Proba 1 (din apeduct), după indicatorii fizico-chimici analizaţi, nu corespunde cerinţelor de calitate din cauza durităţii scăzute, nivelului sporit de sodiu, amoniu. Indicii microbiologici analizaţi nu corespund normelor igienice. Proba 2, după indicatorii fizico-chimici examinaţi, nu corespunde cerinţelor de calitate din cauza durităţii scăzute şi nivelului sporit de sodiu, sulfaţi, nitriţi şi fier. Proba 3, conform indicilor chimici analizaţi (plumb, bor, mangan), nu corespunde cerinţelor de calitate prevăzute în lege din cauza conţinutului sporit de bor. Proba 4, conform indicilor chimici analizaţi (nitriţi, bor, mangan), nu corespunde cerinţelor de calitate prevăzute de lege din cauza conţinutului sporit de nitriţi şi bor.

 

4

Regiunea de Nord

# Orașul Bălţi

Sursa principală de apă ce alimentează sistemul de apeducte din Bălţi este râul Nistru. S-a prelevat o probă de apă potabilă care corespunde cerinţelor de calitate conform indicatorilor fizico-chimici şi microbiologici analizaţi.

# Orașul Floreşti

Localitatea este aprovizionată cu apă potabilă prin sistemul centralizat de apeducte din sonde arteziene. S-au prelevat două probe de apă potabilă din diferite surse. Ele nu corespund cerinţelor de calitate, conform indicatorilor fizico-chimici analizaţi, din motivul nivelului sporit de sulfaţi şi sodiu. Indicii microbiologici în ambele probe corespund normelor igienice.

# Orașul Ghindeşti

Sursele de apă ce alimentează sistemul de apeducte din or. Ghindeşti sunt sondele arteziene. S-a prelevat o probă de apă potabilă, care nu corespunde cerinţelor de calitate conform indicatorilor fizico-chimici analizaţi, din cauza nivelului sporit de sulfaţi. Indicii microbiologici în proba dată corespund normelor igienice.

# Orașul Făleşti

Sursele de apă ce alimentează sistemul de apeducte din or. Făleşti sunt sondele arteziene. S-au prelevat două probe din diferite surse. Proba 1, după indicatorii fizico-chimici studiaţi, nu corespunde cerinţelor de calitate din cauza nivelului sporit de sodiu, sulfaţi, fier, mineralizare şi durităţii micşorate. Proba 2 nu corespunde cerinţelor de calitate din cauza nivelului sporit de sodiu, sulfaţi, nitriţi, amoniu, mineralizare şi durităţii micşorate. Indicii microbiologici analizaţi în ambele probe corespund normelor igienice.

# Orașul Glodeni

Sursa de apă potabilă, de bază, distribuită prin apeductele din or. Glodeni este râul Prut, dar în caz de necesitate se folosesc şi sondele arteziene. S-a prelevat o probă de apă potabilă, care corespunde cerinţelor de calitate conform indicatorilor fizico-chimici analizaţi. Indicii microbiologici în proba dată corespund normelor igienice.

# Orașul Soroca

Sursa de apă potabilă, distribuită în apeductele din or. Soroca, este râul Nistru. S-au prelevat două probe de apă potabilă, care corespund cerinţelor de calitate conform indicatorilor fizico-chimici şi microbiologici analizaţi.

# Orașul Drochia

Sursele de apă, distribuite în apeductele din or. Drochia, sunt apele subterane (sondele arteziene). S-au prelevat două probe din diferite surse. Proba 1, după indicatorii fizico-chimici analizaţi, nu corespunde cerinţelor de calitate din cauza nivelului sporit de sodiu. Indicii microbiologici analizaţi în proba 1 nu corespund normelor igienice. Proba 2, după indicatorii fizico-chimici examinaţi, nu corespunde cerinţelor de calitate din cauza nivelului sporit de sodiu, sulfaţi, amoniu, mineralizare şi durităţii micşorate. Indicii microbiologici în proba dată corespund normelor igienice.

# Orașul Râşcani

Sursele de apă ce alimentează sistemul de apeducte din or. Râşcani sunt apele subterane (sondele arteziene). S-au prelevat două probe din diferite surse. Ambele probe, după indicatorii fizico–chimici analizaţi, nu corespund cerinţelor de calitate din cauza nivelului sporit de sodiu, sulfaţi, nitriţi, amoniu, mineralizare şi durităţii micşorate. În proba 2, este depăşit şi nivelul de fier total. Indicii microbiologici analizaţi în ambele probe corespund normelor igienice.

# Orașul Edineţ

Sursa principală de apă potabilă ce alimentează sistemul de apeducte din or. Edineţ este r. Racovăţ, afluent al r. Prut. Spitalul raional din Edineţ dispune de sursă proprie de alimentare cu apă potabilă, sondă arteziană. S-au prelevat două probe din ambele surse. Proba 1, conform indicatorilor fizico-chimici studiaţi, nu corespunde cerinţelor de calitate: a fost atestat un nivel sporit de sodiu, sulfaţi, nitriţi, amoniu, mineralizare şi duritate totală mică. Probă 2, după indicatorii fizico-chimici analizaţi, nu corespunde cerinţelor de calitate din cauza nivelului sporit de fier. Indicii microbiologici studiaţi în ambele probe nu corespund normelor igienice.

# Orașul Cupcini

Sursa de apă ce alimentează sistemul de apeducte din or. Cupcini este r. Racovăţ, afluent al r. Prut. S-a prelevat o probă, care conform parametrilor fizico-chimici analizaţi corespunde cerinţelor de calitate. Indicii microbiologici analizaţi în proba dată nu corespund normelor igienice.

# Orașul Donduşeni

Sursele de apă ce alimentează sistemul de apeducte din or. Donduşeni sunt apele subterane (sondele arteziene). S-au prelevat trei probe din diferite surse. Proba 1, după indicatorii fizico-chimici examinaţi, nu corespunde cerinţelor de calitate din cauza nivelului sporit de sodiu, sulfaţi, nitriţi, amoniu şi durităţii mici. Proba 2, după aceiaşi parametri analizaţi, nu corespunde cerinţelor de calitate din cauza nivelului sporit de sodiu, amoniu şi durităţii micşorate. Proba 3 nu corespunde cerinţelor de calitate din cauza nivelului sporit de amoniu.

# Orașul Briceni

Sursele de apă ce alimentează sistemul de apeducte din or. Briceni sunt apele subterane (sondele arteziene). S-au prelevat trei probe din diferite surse. Proba 1, după indicatorii fizico-chimici analizaţi, nu corespunde cerinţelor de calitate din cauza nivelului sporit de sodiu, nitriţi, fluoruri şi amoniu, şi durităţii mici. Proba 2, de asemenea, nu corespunde cerinţelor de calitate, conform indicilor fizico-chimici examinaţi. S-a atestat un nivel sporit de nitriţi, fluoruri, amoniu şi o duritate micşorată. În proba 3 conţinutul de amoniu depăşeşte limitele maxime admise şi duritatea este mai mică decât LMA. Indicii microbiologici analizaţi în toate trei probe corespund normelor igienice.

# Orașul Lipcani

Sursele de apă ce alimentează sistemul de apeducte din or. Lipcani sunt sondele arteziene. S-a prelevat o probă, care, conform parametrilor fizico-chimici analizaţi, nu corespunde cerinţelor de calitate din cauza nivelului sporit de sulfaţi. Indicii microbiologici examinaţi în proba dată corespund normelor igienice.

# Orașul Otaci

Apele subterane (sonde arteziene) sunt sursele de apă potabilă ce alimentează sistemul de apeducte din această localitate. S-au prelevat două probe din două surse diferite. Proba 1, după parametrii fizico-chimici analizaţi, corespunde cerinţelor de calitate. În proba 2 s-a constatat un nivel sporit de sulfaţi, ceilalţi indici investigaţi corespund normelor sanitare. Indicii microbiologici analizaţi în ambele probe corespund normelor igienice.

# Orașul Ocniţa

În această localitate, sursele de apă ce alimentează sistemul de apeducte sunt apele subterane (sondele arteziene). S-au prelevat două probe din surse diferite. În proba 1, s-a depistat nivelul sporit de amoniu şi fier, ceilalţi indici fizico-chimici investigaţi corespund normelor sanitare. Proba 2, după parametrii fizico-chimici analizaţi, corespunde cerinţelor de calitate. Indicii microbiologici în ambele cazuri corespund normelor igienice. S-a mai prelevat o probă de apă din izvorul s. Mereşeuca, r-ul Ocniţa. Conform indicatorilor fizico-chimici şi microbiologici analizaţi, ea corespunde cerinţelor de calitate.

# Orașul Sângerei

Sursele de apă ce alimentează sistemul de apeducte din or. Sângerei sunt apele subterane (sondele arteziene). S-a prelevat o probă, care, conform parametrilor fizico-chimici analizaţi, nu corespunde cerinţelor de calitate din cauza nivelului sporit de sodiu, sulfaţi, mineralizare şi durităţii totale mici. Indicii microbiologici analizaţi în proba dată corespund normelor igienice.

3

Cercetarea a fost efectuată  în perioada iulie – septembrie 2016. Studiul a fost realizat în două etape: prelevarea probelor şi analiza rezultatelor. Calitatea apei a fost cercetată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului cu privire la instituirea Sistemului informaţional automatizat „Registrul de stat al apelor minerale naturale, potabile şi băuturilor nealcoolice îmbuteliate” nr. 934 din 15.08.2007.

Acest studiu a fost realizat de Fundaţia Est-Europeană în cadrul proiectului „Armonizarea politicilor în domeniul sanitar ale Republicii Moldova cu cele din Uniunea Europeană”, finanțat de Guvernul Suediei și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene, Guvernului Suediei, Sida sau al Ministerului Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.

Mai jos îl puteți regăsi în întregime.

Studiu Calitatea Apei Potabile 420671 by Elena Guțu on Scribd

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente