Cea de a treia ediție a Galei Generozității, care a avut loc sâmbătă, 24 septembrie 2016, a adunat peste 500 de persoane, reușind să se colecteze 28 de mii de euro.
Palatul Republicii a găzduit recent, ce-a de a treia ediție Gala Generozității, eveniment cultural și caritabil organizat de CCF/HHC Moldova și Patronul organizației Valentina Nafornița. La această ediție numărul oaspeților a fost surprinzător, peste 500 de invitați, care au ales să își petreacă timpul frumos, dar și cu multă generozitate pentru a sprijini copiii vulnerabili din Moldova.
Concertul a fost susținut de nume răsunătoare, artiști renumiți – Natalia Barbu, Cătălin Josan, Valentina Nafornița alături de Moldovean National Youth Orchestra dirijată de Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai tineri și de succes dirijori din Romania.
Rând pe rând interpreții au adus emoții fascinante, în scenă, surprinzând publicul, prin surprizele pregătite exclusiv pentru această seară. Piesa Nataliei Barbu Mama pe aranjamente orchestrale, a răspândit fiori și a răscolit inimile.
Fiecare lucrare fiind prezentata într-o orchestrație inedita, de către Moldovan National Youth Orchestra, dirijor principal Gabriele Bebeșelea.
„Sunt onorată de acest fapt, anume de a fi patroana acestui important eveniment. Îmi pasă de copiii noștri de acasă și mă bucur tare mult să fiu alături de ei. Vă mulțumesc tuturor celor prezenți din această seară care contribuie semnificativ la cauza noastră” a vorbit în deschiderea evenimentului, Patroana organizației, Valentina Nafornița. Vocea sa angelica ne-a ridicat pe cela mai înalte culmi ale plăcerii care există în artă, iar sala a aplaudat frenetic.
Concertul a fost urmat de o cină festivă oferită de Mezzo Italian Restaurant, care a culminat cu o licitație de obiecte și experiențe exclusive. Grație generozității invitaților, licitația a adunat 16 000 de Euro.
„Copiii sunt cheia către paradis – cheia către viitor, către binele comun, către o societate mai împlinită. După modul în care tratăm generația tânără și câtă grijă îi arătăm suntem apreciați de alte țări și popoare. Dar cel mai sever judecător vor fi copiii de azi ajunși la maturitate. Ce țară le vom transmite? Ce valori vor supraviețui? Cum vor avea grijă de copiii și bătrânii lor? Cum vor conviețui cu cei care sunt diferiți de ei? Cum îi vor trata pe cei mai neputincioși? Asta le răspundem oamenilor care ne întreabă de ce îi ajutăm pe copii să-și găsească o familie în care să se simtă iubiți și protejați”, a susținut Liliana Rotaru, Președinte CCF Moldova. Tot ea a înmânat o distincție importantă pentru „Responsabilitate Socială 2016” SA „Supraten”, care pe parcursul ultimilor 2 ani a oferit un suport însemnat programelor CCF/HHC Moldova.
Banii colectați în urma acestei ediții Gala Generozității, vor contribui la incluziunea şcolară a 14 copii cu surditate prin procurarea unor echipamente speciale. Sistemele FM de amplificare a sunetului pot ajuta la îmbunătățirea semnalului acustic și, respectiv, la calitatea comunicării cu cei din jur în procesul de învățare, însă costul unui astfel de sistem se ridică la 54 mii lei, bani care pentru familiile acestor copii sunt o noțiune abstractă, iar pentru învățământul general – o experiență nouă.