„Vladimir Plahotniuc vrea să controleze chiar și alimentația publică”, susține Renato Usatîi într-un video publicat duminică seara pe rețelele de socializare, unde declară că Plahotniuc a cumpărat o parte din pachetul de acțiuni a lanțului de fast-food McDonald’s din Moldova.
„Poate Plahotniuc să ofere un interviu și să spună în ce condiții, când și de la ce persoană din România a cumpărat o cotă de acțiuni din rețeaua McDonald’s în Moldova? Se pare că el vrea acum să controleze și cheeseburgerii și hamburgerii”, a menționat Usatîi.
Plahotniuc susține că a aflat aceste detalii de la o persoană din Germania, specificând că această nu are numele de familie „Țopa”. „Nu m-am întâlnit nici măcar o dată în viața cu Victor sau cu Viorel Țopa.”
Reamintim că Renato Usatîi a publicat pe Facebook un link la pagina web Offshoreplaha. Schemele lui Plahotniuc în off-shore-uri și fețe, unde sunt publicate sute de pagini ale unor acte scanate, care dezvăluie schemele „tenebre” ale businessului lui Plahotniuc.
„Milioanele lui Plahotniuc au apărut nu într-o zi. El fură țara mulți ani și crede că nu lasă urme. Așadar, atenției reprezentanților presei se oferă link-ul cu sute de pagini ale unor documente în original”, a scris Renato Usatîi pe Facebook.