Candidatul la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova Andrei Năstase a întreprins o vizită la Washington în perioada 19-21 septembrie. Năstase a avut mai multe întrevederi cu politicieni influenţi din SUA unde a discutat cu aceştia despre problemele politice, sociale şi economice cu care se confruntă Moldova. Una dintre temele de discuţie a fost posibila fraudare a alegerilor prezidenţiale din 30 octombrie de către guvernare.
„Alegerile prezidențiale și riscurile majore de fraudare a acestora de către guvernare au constituit o temă aparte de discuție, considerându-se în mod unanim că doar prin consolidarea societății si conjugarea eforturilor opoziției democratice acest fenomen poate fi contracarat, apelându-se și la exemple din experiența altor țări”, a menționat Andrei Năstase.
Liderul PPDA, Andrei Năstase, a prezentat programul Platformei DA de relansare a economiei naționale și crearea unui climat investițional prin cei 5 D, prezentați anterior și oficialilor de la Berlin. Este vorba despre deofşorizarea, detenebrizarea, demonopolizarea, debirocratizarea și descentralizarea economiei nationale, ceea ce ar conduce la consolidarea funcționalității acesteia pe baza unei concurențe loiale, cu reguli de joc clare și egale pentru toți, în care inițiativa privată și în special cea a tinerilor ar fi stimulată prin politici de stat elaborate.
Totodată, Năstase spune că a fost audiat în cadrul investigației demarate pe marginea furtului secolului și a spălărilor de miliarde de dolari.
„În fața agenților a două instituții federale am suplimentat declarațiile făcute anterior, urmând ca un pachet de documente să fie pus la dispoziția acestora în cel mai scurt”, a mai adăugat Năstase.
Liderul PPDA a informat partenerii americani cu privire la realitățile moldovenești, la riscurile unor finanțări necondiționate, directe sau prin Fondul Monetar International, acordate regimului oligarhic cleptocratic de la Chisinau.
„Situația din justiția și presa moldovenească monopolizate de coordonator, încălcările flagrante ale drepturilor și libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor noștri, profanarea ideii de stat de drept și democrație au fost subiecte de un interes aparte din partea interlocutorilor mei americani din cadrul Departamentului de Stat, Congresului și Senatului american, dar și al unor institute ale societății civile interesate de evoluțiile din R.Moldova și regiune”, a conchis sursa